Ministrul Agriculturii: Plata integrală a subvențiilor pe suprafață către fermierii români va începe în martie

Foto: dcnews.ro


Plata integrală a subvențiilor pe suprafață către fermierii români va începe cel mai probabil în luna martie, a anunțat, astăzi, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, potrivit Agerpres. “În urma analizei pe care am avut-o cu Agenția de Plăți și cu furnizorul de soft pentru modulul de plăți într-o primă fază, analizând toate cerințele care trebuie îndeplinite, a fost avansată data de 27 aprilie 2016. Ulterior, discutând pe o procedură pe care ne-a impus-o Curtea de Conturi în ceea ce privește elaborarea contractului și stabilirea exactă a detaliilor pentru realizarea modulului respectiv, am ajuns la a câștiga o lună. Sper ca în martie, cel târziu, să începem plățile”, a explicat ministrul Agriculturii.

Plata avansului pe suprafață a fost acordată cu întârziere din cauza unor disfuncționalități ale sistemul informatic care controlează distribuția subvențiilor, angajații APIA fiind nevoiți să prelucreze manual o parte din cererile depuse de fermieri. Consorțiul SIVECO-Teamnet este dezvoltatorul modulului cu care lucrează APIA, iar pentru plata integrală a subvenției este nevoie de un nou modul informatic ce trebuie realizat tot de asocierea SIVECO — Teamnet, în baza unui contract-cadru din 2014, în valoare totală de 28 milioane euro fără TVA. Potrivit datelor APIA, până la termenul limită, 30 noiembrie, peste 602.000 de fermieri care au depus cereri de plată în cadrul Schemei de Plată Unică pe Suprafață (SAPS) — Campania 2015 au primit 255,448 milioane de euro drept avans pentru o suprafață de 5,75 milioane de hectare. Cuantumul pentru plata SAPS — Campania 2015 este de 77,42 euro/ha, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 900 privind reglementarea unor măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbție a fondurilor alocate pentru agricultură aferente schemelor de plăți directe și pentru măsuri de piață în agricultură, precum și a ajutoarelor specifice care se finanțează din Fondul European de Garantare Agricolă.


Plata în avans poate fi acordată în procent de până la 70% din valoarea totală a plăților directe iar România a acordat un avans de aproximativ 53 euro/ha.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 14 ianuarie 2016

Actualitate

» Mai mulţi schiori, printre care cel puţin un român, suspectaţi de provocarea unei avalanşe în Franţa
» Ministrul Agriculturii: Plata integrală a subvențiilor pe suprafață către fermierii români va începe în martie
» Cele mai multe proiecte fotovoltaice au fost construite în Oltenia și în nordul Munteniei
» Lista nominalizaţilor la premiile Oscar din acest an
» Ajutorul pentru motorină aferent trimestrului III din 2015 se va achita în 2016
» SUA: S-a câştigat premiul de 1.59 miliarde de dolari de la Loteria Powerball

Local

» Percheziţii la persoane bănuite de furturi din locuinţe
» Bugetul pe 2016 al judeţului Mehedinţi, votat
» Copiii din Cireşu, ajutaţi cu haine de compania Saint-Gobain
» De la Pătulele, în toate colțurile lumii

Dolj

» Locurile de joacă din Craiova, pericol de 3 milioane de euro
» Centrul Turistic pentru Agrement și Sport, aproape gata
» Noi investiții la Aeroportul Craiova
» Șantierele orașului, înghețate de frigul iernii
» Fostul președinte al Ford România, Jan Gijsen: „Fabrica Ford Craiova nu va fi una doar de componente auto“
» Elevă acuzată că a furat aproape 25.000 de lei din casa unei colege
» Craiovean prins de cinci ori fără permis
» Fostul primar din Bechet, trei ani de închisoare
» Baza de Agrement și Sport, aproape terminată
» Doljeni trataţi de TBC cu fonduri norvegiene
» Centrul Internaţional “Brâncuşi”, gata peste un an
» Noi investiţii la Aeroportul Craiova
» Western și comedii la 3D Colours
» Bijuteriile, cadoul ideal
» Poetul Mihai Eminescu, omagiat în Arhiepiscopia Craiovei
» Craiova: Un copil de 5 ani a fost rănit într-un accident
» Doljeni cercetați pentru tăiere şi furt material lemnos
» Craiova: Amenzi pentru pietonii indisciplinaţi

Gorj

» Debranșări cu scandal de la rețeaua de apă
» Furt de icoane din Mănăstirea Cămărăşeasca
» Adăpostul social al primăriei, casă bună pentru zeci de nevoiaşi
» Colocviile „Brâncuşi“, la Târgu Jiu şi Paris
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Companie din Slovacia, interesată să investească la Târgu Jiu

Olt

» Olt: Patru persoane au fost rănite într-un accident produs în Izvoarele

Vâlcea

» Vâlcea: Două poduri, capcane pentru pietoni

Sport

» Florin Acsinte a semnat cu Pandurii și se gândește la națională
» Mogoșanu promite să revitalizeze jocul Craiovei
» Hargrove, transfer de marcă în Bănie
» Brazilianul Kleist, înlocuitorul lui Borota
» Handbal (m) – România – Austria, scor 32-29, în preliminariile europene ale CM din 2017
» Baschet (m): SCM-U Craiova a părăsit Cupa României
» Vasile Cîtea a fost ales preşedinte al Federaţiei Române de Box
» Fotbal – FIFA le-a interzis echipelor Real Madrid şi Atletico Madrid, să mai facă transferuri
» Fotbal – Daniel Mogoșanu: Îmi doresc o echipă combinativă și agresivă

Sanatate

» Fonduri norvegiene pentru bolnavii de TBC

Magazin

» O elevă de 11 ani, mai deşteaptă decât Einstein şi Stephen Hawking
» Horoscop
» Bancul zilei
» Actorul Alan Rickman a murit la vârsta de 69 de ani

Top