Suspiciuni de plagiat privind teza de doctorat a noului ministru de Interne, Petre Tobă

Noul ministru de Interne, Petre Tobă, care a condus Poliţia Română în ultimii trei ani, se alătură listei cu demnitari suspectaţi că şi-au plagiat tezele de doctorat, potrivit Press One, care scrie că peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei de doctorat a acestuia ar fi copiate din diverse lucrări.

Press One scrie, sub semnătura Emiliei Şercan, că peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei cu care noul ministru de Interne, chestorul principal Petre Tobă, a obţinut titlul de doctor în Ştiinţe Militare şi Informaţii sunt copiate ad-litteram din lucrări de specialitate sau din referate postate pe internet, fără utilizarea ghilimelelor şi fără a respecta normele naţionale şi internaţionale de citare în opere ştiinţifice.

Contactat pentru a comenta situaţia, Petre Tobă a declarat că lucrarea sa de doctorat a fost una practică. “Ce pot să vă garantez este că am lucrat la teza de doctorat cu bună-credinţă, că am făcut o lucrare aplicată şi că am avut şansa să pun în practică ceea ce am studiat acolo în cel de-al doilea mandat de inspector general al Poliţiei Române”, a spus el.

Petre Tobă a urmat cursurile doctorale la Catedra de Strategie Militară şi Securitate, Departamentul Operaţii Întrunite, Studii Strategice şi de Securitate din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”.

Conform CV-ului său, postat pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, perioada studiilor doctorale a fost 2008-2011, iar potrivit unui răspuns oficial primit de la Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”, Petre Tobă şi-a susţinut teza în mod public în 15 februarie 2011, pe coperta tezei fiind trecut însă anul 2010.

Titlul tezei prin care Petre Tobă a devenit doctor în Ştiinţe Militare este “Poliţia Română – forţă de stabilitate şi securitate. Optimizarea managementului cooperării internaţionale în vederea combaterii ameninţărilor neconvenţionale”, iar coordonatorul de doctorat a fost chestorul general de Poliţie (r) Anghel Andreescu, fost director al Serviciului de Pază şi Protecţie (1998-1999), comandant al Jandarmeriei (1999-2001, inclusiv la mineriada de la Stoeneşti) şi secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (2005–2013).

Teza de doctorat a lui Petre Tobă are, în total, 445 de pagini, dintre care 390 formează corpul propriu-zis al lucrării, iar celelalte 55 reprezintă bibliografia şi anexele.

Introducerea începe identic cu teza de doctorat a comisarului de poliţie Ionel Tucmuruz, care a avut acelaşi coordonator de doctorat, chestorul general Anghel Andreescu, şi care şi-a susţinut teza cu două săptămâni înaintea lui Petre Tobă, în 28 ianuarie 2011.

Atât în teza lui Tobă, cât şi în cea a lui Tucmuruz apar o serie de autori, precum Ionel Nicu Sava, Barry Buzan, Janowitz Morris, Luciana Alexandra Ghica sau Marian Zulean, care sunt indicaţi la subsol prin “op.cit.”, adică operă citată anterior, însă niciunul dintre aceştia nu este menţionat în lucrările lui Tobă şi a lui Tucmuruz anterior citării sale prin “op.cit.”.


“Am lucrat pentru fiecare referat în parte împreună cu un coleg din poliţie, care acum este pensionat. Cu Ionel Tucmuruz. Am făcut împreună partea de cercetare încă de la debutul cercetării ştiinţifice, pentru că am avut aceeaşi temă, acelaşi conducător. Am scris referatele împreună, umăr la umăr. Am apelat la acest coleg să îmi ducă referatele la profesor, pentru că el avea mai mult timp liber, dar nu am mai ţinut legătura după finalizare nici cu el, nici cu conducătorul”, a declarat ministrul de Interne.

De la pagina 14 la pagina 21, conţinutul este copiat cuvânt cu cuvânt, fără ghilimele şi fără trimitere către sursa originală, dintr-un referat intitulat “Crima organizată transnaţională – o ameninţare pentru piaţa mondială”, fiind folosite inclusiv aceleaşi titluri de subcapitole prezente în referat, iar de la pagina 21 la pagina 29 conţinutul este preluat, fără utilizarea sursei şi fără citare, dintr-un referat intitulat “Aspecte generale ale crimei organizate”, susţinut în cadrul Masterului de Studii de Securitate şi Apărare de la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”.

De la pagina 29 la 32, conţinutul tezei lui Petre Tobă este identic cu prezentarea făcută cărţii lui Ionel Tucmuruz “Crima organizată transfrontalieră. Factor de insecuritate pentru naţiuni” pe pagina de internet a editurii unde aceasta a fost publicată în 2011, Editura Universitară. De asemenea, începând cu pagina 78 şi până la pagina 90, teza de doctorat a lui Petre Tobă are acelaşi conţinut cu paginile 15–26 din lucrarea lui Ionel Tucmuruz.

De la pagina 118 la 119, Petre Tobă copiază din studiul “Forţele de supraveghere şi avertizare timpurie ale armatei române – partea a sistemului de avertizare al NATO”, semnat de colonelul Octavian Dumitrescu, şi publicat în volumul “Integrarea Euroatlantică. Priorităţi Post-Praga”, aparut în 2002 la Editura Academiei de Înalte Studii Militare din Bucureşti.

Potrivit Press One, care publică în facsimil teza de doctorat a lui Petre Tobă, între paginile 120 şi 123 conţinutul este copiat, fără utilizarea ghilimelelor şi fără a fi indicată sursa, din cursul universitar “Geopolitica” semnat de Dragoş Frăsineanu şi publicat în 2007 la Editura Fundaţiei România de Mâine, în timp ce capitolul III, intitulat “Crima organizată – principala ameninţare neconvenţională la adresa securităţii mondiale”, împreună cu subcapitolele 3.1. şi 3.2. (de la pagina 146 şi până la pagina 175), are un conţinut identic cu cel al unui referat accesibil pe internet.

De asemenea, alte 73 de pagini consecutive din teza de doctorat a lui Petre Tobă sunt copiate, cuvânt cu cuvânt, dintr-un volum semnat de lectorul universitar dr. subcomisar de poliţie Cristian Eduard Ştefan şi de lectorul universitar dr. Ligia Teodora Pintilie, ambii de la Academia de Poliţie, iar de la pagina 176 până la pagina 249, Petre Tobă copiază ad litteram, fără utilizarea ghilimelelor, din cartea “Cooperarea internaţională judiciară şi poliţienească”, scrisă de aceiaşi lectori Cristian Eduard Ştefan şi Ligia Teodora Pintilie. Volumul a apărut la Editura Sitech din Craiova în 2007.

Din comisia care i-a acordat titlul de doctor lui Petre Tobă în februarie 2011 au mai făcut parte, în afară de Andreescu, general-locotenent prof. univ. dr. Teodor Frunzeti, preşedinte de comisie şi rector al Universităţii Naţionale de Apărare la acel moment, colonel conf. univ. dr. Constantin Popescu, chestor de poliţie prof. univ. dr. Luca Iamandi şi general de brigadă conf. univ. dr. Teodoru Ştefan – membri.




Comenteaza acum

Alte stiri

18 august 2017

Petre Pitiș și Florea Neda, la DNA

Petre Pitiș, directorul societății Tel Drum, și Florea Neda, fost director al aceleași societăți, s-au prezentat vineri la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru a fi audiați de procurori într-un dosar în care se investighează fapte de ...

Sumarul ediției de joi, 26 noiembrie 2015

Actualitate

» Mihai Rotaru a fost reținut
» Germania: Doi islamiști au fost arestați la Berlin, în contextul unor relatări privind pregătirea unui atentat
» Mihai Rotaru, reţinut de DNA
» Conacele au scris istorie la Sălcuţa
» Fii vocea cartierul tău! ajunge în Brazda lui Novac
» Topul firmelor doljene
» De unde luăm 50 de milioane pentru reabilitarea spitalului?
» Olguţa Vasilescu: Nimeni nu poate opri construcţia stadionului
» Ministerul Sănătății: În spitalele din Bucureşti sunt 37 de răniți din Colectiv, iar şase dintre ei sunt în stare critică
» Încă 50.000 de români și bulgari au emigrat în Marea Britanie
» ANRE: Companiile de gaze naturale vor plăti despăgubiri solicitanţilor dacă nu răspund la reclamaţii
» Prognoza meteo pentru vineri şi sâmbătă
» Ioan Oltean, săltat de DNA de pe aeroport
» Suspiciuni de plagiat privind teza de doctorat a noului ministru de Interne, Petre Tobă
» Conduita preventivă în trafic salvează vieţi

Publireportaj

» B&G Gaz Auto montează instalaţii OMVL şi pentru maşini din Italia

Local

» Cetatea Medievală a Severinului, un loc încărcat de istorie

Dolj

» Calvar pe unele străzi din Craiova
» Cherciu demisionează din PNL și din Consiliul Local Craiova
» Spitalul de Urgență Craiova, aprobat pentru consolidare
» PSD Dolj își cumpără sediu ieftin, în rate și cu dobândă mică
» ISJ Dolj: La Școala Vela nu se respectă legile!
» Cele mai bune firme doljene, premiate de CCIO
» „Fii vocea cartierului tău!“ continuă în Brazda lui Novac
» Vintilă Horia, omagiat și la Alcala de Henares
» Porţi deschise de 1 Decembrie, la Teatrul Colibri
» Matematicianul Gabriel Prăjitură, despre „Ordine și haos“
» Preșcolarii de la Grădinița „Piticot“, în acțiuni umanitare
» Darius Vâlcov, cu comisioanele la judecată
» Medicul Gabriel Găman a scăpat de închisoare
» Craiova: “Săptămâna legumelor şi fructelor donate”, la Centrul social “Aripi de Lumină”
» Medicul Găman, condamnat la închisoare cu suspendare

Gorj

» Proiect pentru un Muzeu Naţional „Brâncuși“ în Casa „Barbu Gănescu“
» Trupa Vunk va concerta de 1 Decembrie la Târgu Jiu
» Direcţia Silvică a făcut profit din vânzarea fructelor de pădure
» Primul weekend cu zăpadă la Rânca
» Expoziţie de caricatură şi recital de poezie marca Horaţiu Mălăele, la Târgu Jiu
» Tată şi fiu, reţinuţi într-un dosar de cămătărie, şantaj şi deţinerea ilegală a unui pistol

Olt

» Mai multe localităţi din judeţul Olt, afectate de inundaţii

Vâlcea

» Vâlcea: S-a luat măsura controlului judiciar pentru inculpaţii de la Ocnele Mari

Sport

» Edi Iordănescu a comandat victoria
» Fotbal în memoria generalului Răducan
» Alb-albaștrii nu se tem de Viitorul
» Duțescu și Bucur au câștigat un turneu la Budapesta
» Neînvinși în campionat, craiovenii plâng după spectatori
» Fotbal – Programe, clasamente, rezultate
» Box – Bute și De Gale continuă războiul psihologic

Magazin

» Horoscop
» Copacul cu frunze „de aur“
» Bancul zilei

Top