5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrejudiciul estimat de statul român în cazul Volkswagen depășește 30 de milioane de euro

Prejudiciul estimat de statul român în cazul Volkswagen depășește 30 de milioane de euro

Prejudiciul pe care statul român l-a estimat în cazul Volkswagen pentru cele 105.303 mașini inventariate ca fiind cu probleme se ridică la peste 30 de milioane de euro (123.616.827 lei), au declarat, joi, pentru Agerpres, surse ministeriale.

Potrivit acestora, calculul a luat în considerare faptul că taxa auto a fost plătită de cumpărători pentru motorizare Euro 5, iar mașina, în realitate, avea motorizare Euro 4.

Pe de altă parte, defalcat, datele estimate de Grupul mixt de lucru înființat, recent, de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor /MMAP/ și Ministerul Transporturilor /MT/ arată că au fost afectate: 1.944 de unități VW cu motorizare de 1,2 litri (prejudiciu estimat de 588.626 lei), 38.719 unități VW de 1,6 litri (pagubă de 24.487.635 lei) și 64.640 unități VW de 2,0 litri (prejudiciu de 98.540.565 lei).

Aceleași surse ministeriale au precizat că statul român se va îndrepta împotriva constructorului auto pentru recuperarea pagubei, însă instrumentarea efectivă a cazului va începe numai după ce autoritățile germane vor transmite informațiile oficiale, în perioada următoare.
La începutul acestei luni, ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a anunțat că autoritățile din România au eliberat cărți de identitate pentru 105.000 autovehicule ale grupului Volkswagen, din care 56.000 noi la data înmatriculării și 49.000 second-hand, iar pe stoc, la dealerii grupului se află circa 300 de autovehicule ce nu vor mai putea fi vândute până la rezolvarea problemelor.

Potrivit acestuia, cele 105.000 de mașini sunt autovehicule din Grupul Wolkswagen, respectiv Seat, Skoda, Audi și Wolkswagen, dotate cu motoare 1.6, 1.2 și 2.0 cu norma de poluare EURO 5 Diesel.

Grupul auto german a recunoscut, recent, că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a forțat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS