12.8 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateRepublica Moldova: Guvernul condus de Chiril Gaburici și-a prezentat oficial demisia

Republica Moldova: Guvernul condus de Chiril Gaburici și-a prezentat oficial demisia

Guvernul condus de Chiril Gaburici şi-a prezentat oficial demisia (Foto: tribuna.md)
Guvernul condus de Chiril Gaburici şi-a prezentat oficial demisia (Foto: tribuna.md)

Guvernul de la Chișinău și-a prezentat astăzi oficial demisia, informează Agerpres.ro. Măsura a fost adoptată ca urmare a retragerii din funcție a premierului Chiril Gaburici, decizie anunțată vinerea trecută, cu două zile înainte de alegerile locale din Republica Moldova. Demisia cabinetului Gaburici urmează să fie confirmată de Parlamentul Republicii Moldova, după care președintele Nicolae Timofti va numi un premier interimar, urmând ca apoi să inițieze consultări cu facțiunile parlamentare pentru desemnarea unui nou prim-ministru.

Premierul Chiril Gaburici și-a anunțat demisia la data de 12 iunie, după ce cu o zi înainte fusese audiat de procurori în dosarul legat de diploma sa de studii, care, potrivit expertizei efectuate de Ministerul de Interne, ar fi falsă. El a precizat că demisionează pentru ca opinia publică să fie preocupată mai mult de problemele cu care se confruntă Republica Moldova și nu de diplomele sale de studii. După cum precizează presa locală, până la instalarea unui nou Guvern la Chișinău, administrarea afacerilor curente va fi asigurată de cabinetul demisionar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS