10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateProcurorul general Tiberiu Nițu susține că va asigura conducerea DIICOT

Procurorul general Tiberiu Nițu susține că va asigura conducerea DIICOT

Procurorul general, Tiberiu Niţu
Procurorul general Tiberiu Nițu a declarat vineri dimineața că va asigura conducerea DIICOT, împreună cu procurorul șef al acestei structuri de parchet, iar dacă Alina Bica nu își prezintă demisia, atunci ea poate fi revocată din funcție, potrivit Agerpres.

„Pentru început, conducerea DIICOT va fi asigurată de doamna procuror șef adjunct, împreună cu mine. Pentru că, potrivit legii, procurorul general conduce DIICOT și DNA, prin intermediul procurorului șef, ceea ce înseamnă că putem exercita un act de conducere, pentru început, prin procurorul șef adjunct împreună cu mine”, a spus Nițu.
El a invocat și posibilitatea ca Alina Bica să fie revocată din funcția de șef al DIICOT, dacă nu își dă demisia.
Procurorul general a mai spus că fost informat, joi seara, de către procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, despre situația de la DIICOT, fiind informat și ministrul Justiției, Robert Cazanciuc.

Procurorii DNA au dispus, joi seară, reținerea șefului DIICOT, Alina Bica, fost secretar de stat în Ministerul Justiției și membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, acuzată de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS