Craiova văzută prin ochii studenților străini



Lelde Sileniece din Letonia, Jelly Yuen și Carman Kwan din Hong Kong au ajuns de câteva zile în Craiova la invitația AIESEC. Sunt trei tinere care studiază marketingul, managementul și designul în țările lor. Au venit în Craiova să-și îmbogățească experiența, așa că se vor ocupa de schimbarea imaginii online a Direcției Județene pentru Sport și Tineret Dolj. Se pun la punct detaliile și, pentru ca noua haină virtuală a instituției craiovene să fie deosebită, tinerele studente au vrut să cunoască orașul, să ia pulsul străzii pentru ca ideile lor să se plieze pe nevoile comunității.

La pas prin Bănie

Colegii din AIESEC Craiova le-au înlesnit călătoria prin Craiova. „Clădirile au un aer vechi. Și oamenii îmi plac pentru că sunt foarte drăguți și prietenoși“, a mărturisit Jelly Yuen din Hong Kong, în vreme ce colega sa ține să ne precizeze că orașul a surprins-o.

„În Hong Kong sunt zgârie-nori, așa că atunci când am ajuns în Craiova și am văzut clădirile de aici, mi s-au părut foarte mici. Craiova s-ar putea dezvolta: lângă clădirile vechi să apară mai multe construcții noi. Am vizitat zilele trecute și Parcul «Nicolae Romanescu» și, pentru că în orașul din care eu vin noi nu avem așa ceva, mi s-a deschis un nou orizont. Aș vrea să cunosc și alte orașe din România“, a completat Carman Kwan din Hong Kong. Fiecare străduță, fiecare clădire ce i-au ieșit în cale au cucerit-o.

„La noi totul se întâmplă cu o viteză mult mai mare, totdeauna este un ambuteiaj pe stradă, însă aici nu am văzut în nici o zi așa ceva. Sunteți mult mai relaxați, așa că mă bucur de liniștea pe care am găsit-o la voi. Aveți un stil de viață frumos. Știți să vă bucurați de tot ce vă înconjoară“.

O impresie plăcută i-a creat Craiova și studentei din Letonia, care s-a declarat încântată de ospitalitatea craiovenilor, așa că atunci când va merge acasă le va vorbi prietenilor de oamenii calzi pe care i-a întâlnit în România. „O să-i sfătuiesc să vină să descopere țara voastră, pentru că, pe lângă peisaje, clădiri încărcate de istorie, vor întâlni oameni mult mai prietenoși decât cei din Letonia“, a mărturisit Lelde Sileniece.

O experiență nouă, un pas spre perfecționare

Sunt pregătite să se apuce de treabă, imaginea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Dolj trebuie să se îmbunătățească. „Pentru că în cadrul proiectului «ReBranders» este vorba despre marketing și promovare și pentru că în cadrul facultății pe care o urmez în Letonia studiez și aceste două domenii am considerat că este o oportunitate pentru a-mi dezvolta abilitățile practice, așa că am aplicat și am venit aici“, a spus Lelde Sileniece din Letonia.


Provocarea celor de AIESEC le-a încântat și pe Jelly Yue și Carman Kwan. Sunt îndrăgostite de design. Nu se văd făcând altceva. Jelly Yuen a mai cochetat în afara proiectelor școlare și cu arta grafică. A creat câteva afișe, dar vrea să exploreze acest domeniu și să se perfecționeze, așa că a venit la Craiova. „În primul an de facultate am descoperit acest domeniu. Mi-a plăcut foarte mult, așa că am vrut să dobândesc cât mai multe cunoștințe. De aceea am optat și pentru acest proiect, pentru că sunt sigură că mă va ajuta să-mi îmbunătățesc tehnicile de design grafic, să creez materiale profesionale“.

Ideile sunt multe, așteaptă doar să fie puse în practică: „Aș adăuga site-ului și opțiunea în limba engleză, la fel cum aș detalia mai mult evenimentele care sunt organizate de instituție. Sunt foarte multe fotografii pe site și puține informații. De asemenea, aș schimba logoul astfel încât să transmită un mesaj corect, că este vorba de o instituție care se adresează tinerilor și celor care iubesc și practică sportul. În Hong Kong există o instituție similară. Ei se axează pe promovarea online a evenimentelor, dar creează și manifestări în care participanții interacționează direct cu membrii comunității“, a creionat în câteva cuvinte modificările pe care le-ar opera Carman Kwan.

Până pe 18 august, atunci când se încheie proiectul AIESEC „ReBranders“, ideile se vor concretiza. Fiecare va avea de câștigat: o experiență profesională pentru tinerii studenți străini, pe de o parte, și o nouă imagine a Direcției Județene pentru Sport și Tineret Dolj, pe de altă parte.

Descoperă lumea la Craiova

Piața „Mihai Viteazul“ va găzdui marți, 22 iulie, în intervalul orar 18.00 – 21.00 evenimentul „Global Village“ organizat de AIESEC Craiova. Timp de trei ore, craiovenii vor putea să descopere lumea prin intermediul reprezentaților a 30 de țări de pe mai multe continente, prezenţi în Bănie pentru proiectele de voluntariat ale AIESEC Craiova, precum „GROW“, „ReBranders“ și „Discover Romania Beyond Dracula“.

„Global Village“ este un eveniment prin care se celebrează diversitatea culturală. Tinerii studenți din Canada, Pakistan, Hong Kong, Lituania, Brazilia, Grecia sau Portugalia vor arăta lumii ce au ei mai de seamă şi mai spectaculos. Ocolul Pământului și descoperirea culturilor altor țări va fi înlesnită la Global Village celor ce nu cunosc limba engleză de membrii AIESEC Craiova.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 19 iulie 2014

Actualitate

» Pe ulițele cu gropi ale Craiovei
» Prăjitorul de pâine Selfie
» Întreruperi energie electrică de luni
» Bancul zilei
» Crater uriaş la „Capătul lumii“
» CEO, sancţionată de ITM pentru nereguli la transportul salariaţilor
» Disponibilizări la Salubrizare Rovinari
» „Drumul Crucii“, refăcut de localnicii din Runcu în Munţii Vâlcan
» Școală de vară pentru copiii defavorizați din Malu Mare
» Noul prefect de Dolj vrea să relanseze agricultura
» Craiova văzută prin ochii studenților străini
» Poveștile fântânilor de poveste
» Nesie – campioană mondială și salvatoare de oameni
» Ia te uită!

Local

» Afaceriştii Maria şi Alexandru Lupulescu merg la închisoare
» Primarul din Calafat, trimis în judecată pentru luare de mită
» A lovit şi a fugit
» Mondialii „înfundă“ pușcăria
» Nicolae Romanescu se odihnește în parcul care-i poartă numele
» Zeci de morţi neelucidate la Spitalul Poiana Mare
» Cartea de weekend

Gorj

» Gorj: Copil de nouă ani, accidentat grav la Motru

Sport

» România-Grecia, scor 9-10, în al patrulea meci la CE de polo de la Budapesta
» „Găzarii“ pun Cârcea la încercare
» „Speranțele“ de la CSU, în teste
» CSO Filiași, amical cu Bistrețul
» Tamaș zice că-i cuminte
» A venit şi Tănăsie la SCM
» Ioana Roşca vizează trofeul de la Galaţi
» Tenis – Florin Mergea, la un pas de trofeul de la Hamburg
» Tenis – Marius Copil, în finala de dublu a turneului de la Binghamton
» Atletism: Marius Ionescu și Monica Florea, primii campioni naționali ai anului 2014
» Fotbal – Program Cupa Ligii

Magazin

» Horoscopul săptămânii viitoare
» Dragostea la prima vedere

Opinii

» Mai mulți copii, trei bebeluși și o rachetă

Top