19.8 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateFructe pentru sănătate

Fructe pentru sănătate

Consumul a cel puţin trei porţii de afine şi căpşune pe săptămână, echivalentul a 150 de grame de astfel de fructe, poate reduce cu o treime riscul ca femeile să sufere atacuri de inimă, informează agenţia italiană de presă Ansa. Potrivit studiului realizat la Harvard School of Public Health din Boston, Massachusetts, şi dat publicităţii de revista Circulation: Journal of the American Heart Association, aceste fructe conţin un nivel ridicat de antocianină, un flavonoid benefic sănătăţii. Eric Rimm, de la Harvard School of Public Health din Boston, coordonatorul studiului, a explicat că acest flavonoid se mai găseşte în cantităţi mari şi în struguri, vin, mure, dar şi în alte fructe şi legume. Pentru acest studiu, specialiştii au ales căpşunele şi afinele, deoarece acestea sunt cele mai consumate fructe de pădure din Statele Unite, ele fiind uşor de integrat în dietele femeilor. Studiul, care s-a desfăşurat pe o perioadă de 18 ani, a fost realizat pe un eşantion de 93.600 de femei cu vârste cuprinse între 25 şi 42 de ani. Odată la patru ani, voluntarele au fost rugate să completeze un chestionar legat de stilul lor de viaţă. Rapoartele au indicat că pe întreaga durată a cercetării s-au înregistrat 405 cazuri de atac de cord. Cu toate acestea, analiza datelor a scos la iveală faptul că femeile care consumau mai multe afine şi căpşune aveau cu 32% mai puţine şanse de a dezvolta atacuri de cord, comparativ cu restul participantelor la studiu. „Studiul nostru a demonstrat că introducerea acestor fructe în dietă, chiar şi la o vârstă timpurie, poate reduce riscul de apariţie a atacurilor de cord mai târziu în viaţă“, a declarat alt coordonator al studiului, Aedín Cassidy.
De asemenea, un studiu recent a demonstrat că afinele şi căpşunele ar putea ajuta la prevenirea declinului mental apărut odată cu înaintarea în vârstă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS