22.6 C
Craiova
miercuri, 5 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMuzeul-bijuterie din inima Craiovei

Muzeul-bijuterie din inima Craiovei

Craiova are un muzeu cu care să se mândrească. Oficialii Consiliului Județean Dolj au participat ieri la recepționarea lucrărilor de „Consolidare, Restaurare și Modernizare la Secția de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei“ din Craiova, care au fost executate în cadrul unui proiect european în valoare de peste 26 de milioane de lei

Clădire emblematică a municipiului Craiova, Muzeul Olteniei – Secția de Istorie-Arhologie se află între primele cinci muzee ale României, potrivit președintelui Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, care a mai afirmat că lucrările de reabilitare, care au durat 20 de luni, au salvat de la dispariție o clădire de patrimoniu național, grav afectată după cutremurul din 1977.
„Astăzi este cu adevărat o zi istorică pentru că ne vom raporta la această zi mulți ani de acum înainte. Deși toată lumea știe Muzeul Olteniei, azi putem spune că avem de-a face cu o clădire nouă. Intervențiile care s-au făcut în această clădire, sălile care s-au câștigat prin reamenajarea incintelor care existau, detaliile și finisajul la care s-a ajuns, implicarea absolută a unei echipe extraordinare fac ca astăzi să fie redat circuitului cultural un muzeu care, cu siguranță, este în primele cinci din România.
Această clădire a suferit enorm la cutremur și ar fi trebuit să fie dărâmată. Ea a rămas în picioare, în unele locuri susținută de tencuială, iar în momentul în care s-au început lucrările de reabilitare a clădirii s-a descoperit că nu avea fundație. Modul în care s-a finalizat acest edificiu este peste așteptările mele și pot spune că este peste multe dintre cele pe care le vedeți în afara țării“, a declarat Prioteasa.

În 2005 a căzut plafonul

Directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, Marilena Bogheanu, a declarat că, odată cu tăierea panglicii inaugurale, Muzeul Olteniei – Secția de Istorie-Arheologie este primul proiect finalizat și recepționat în cadrul Programului Operațional Regional pe Domeniul 5.1. – „Reabilitarea monumentelor istorice și a clădirilor de patrimoniu“.  
Directorul Muzeului Olteniei, Mihai Fifor, a vorbit şi el despre începuturile investiţiei: „Muzeul Olteniei, așa cum îl vedem noi astăzi, este povestea unui proiect de succes. Povestea începe în anul 2005, atunci când plafonul uneia dintre sălile de expoziție se prăbușea. (…) A venit comisia de cultură, am făcut un tur de muzeu și au plecat lămuriți. A urmat în 2006 o expertiză tehnică, în 2007-2008 studiul de fezabilitate, proiect tehnic, detalii de execuție, depunerea proiectului la Direcția de Afaceri Europene a consiliului județean, iar apoi semnarea contractului de finanțare. A fost o bătălie cu timpul, pentru că fiecare zi care trecea era o zi de coșmar, întrucât ar fi fost de ajuns o mișcare mai puternică și clădirea era la pământ. Asta ne spunea expertiza tehnică realizată în 2006“, a spus Fifor.

230.000 de piese
în muzeu

La Muzeul Olteniei se găsesc peste 230.000 de piese, dintre care 718 sunt clasate în categoria Tezaur, iar în categoria Fond sunt clasate 268 de piese. Pe baza unui patrimoniu cultural divers și valoros, muzeul reconstituie într-o viziune modernă destinul istoric al Olteniei, contribuția acestei provincii la renașterea națională și la făurirea României Mari.
În Muzeul Olteniei se găsesc numeroase documente, piese de mobilier, obiecte decorative, tablouri, arme, costume, care au fost lăsate prin testament, donații, achiziții și obiecte personale care au aparținut unor mari personalități, precum: Iancu Jianu, Costache Romanescu, Mihail Kogălniceanu, Theodor Aman, Traian Demetrescu, Alexandru Macedonski, Nicolae Romanescu sau Nicolae Titulescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS