24.6 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024

AIESEC – da sau nu?

AIESEC este o organizaţie internaţională pentru studenţi, care are filială şi în Craiova. De-a lungul timpului, ea a demarat diverse proiecte pe management, leadership sau antreprenoriat. Unii studenţi olteni s-au implicat în ele, alţii au fost mai reticenţi.
Andreea S., 22 de ani: „Da, am participat la un proiect de-al lor şi mi-a plăcut. Am învăţat lucruri noi, am cunoscut alţi oameni şi am ieşit din monotonia cursurilor de la facultate. La un moment dat am vrut să mă alătur organizaţiei, dar nu aveam destul timp“.
Maria O., 21 de ani: „Mi se pare interesant ce fac ei, e chiar o asociaţie pe gustul studenţilor. Nu m-am implicat încă în nici un proiect, dar poate voi avea şansa pe viitor. Oricum, ei te pot ajuta să te dezvolţi pe plan profesional şi nu numai“.
Paul C., 20 de ani: „Nu prea mă atrage asociaţia asta şi n-am participat la nici un proiect de-al lor. Îi apreciez pentru efortul pe care îl depun, dar pe mine nu mă atrage“.
Cătălin H., 22 de ani: „Eu n-aş vrea să fac parte din AIESEC. Cred că-ţi mănâncă prea mult timp organizaţia asta, iar membrii mi se par aşa… un pic ciudaţi. Proiectele sunt super OK, dar nu aş vrea să fiu membru“.
Marin A., 19 ani: „Da, îmi plac oamenii, sunt foarte uniţi şi au idei interesante. Cred că o să aplic în următoarea campanie de recrutare. Proiectul de acum  mi se pare potrivit pentru studenţi“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII