Colecţia de piese şi obiecte personale pe care Constantin Brâncuşi le-a lăsat-o legatarilor săi testamentari, artiştii Natalia Dumitrescu şi Alexandru Istrati, a fost scoasă la licitaţie pe 30 noiembrie, la Paris. Evaluat la o sumă între 1,5 şi 2 milioane de euro, ansamblul, pus în vânzare de casa Artcurial, cuprinde trei sculpturi, 20 de piese de mobilier şi obiecte lucrate sau transformate de Brâncuşi pentru uzul zilnic, dar şi obiecte personale ale sculptorului. Toate obiectele au fost lăsate soţilor Natalia Dumitrescu şi Alexandru Istrati, artişti foarte apropiaţi lui Brâncuşi. Nepotul şi moştenitorul celor doi artişti, Théodor Nicol, a decis să vândă această colecţie, lăsată de meşterul de la Hobiţa legatarilor săi universali. Piesa de rezistenţă, „Sărutul (Coloană)“ din 1935, a fost estimată între 800.000 – 1,2 milioane euro.
Piesa de rezistenţă din colecţia „Natalia Dumitresco & Alexandre Istrati“ este sculptură din patru părţi „Sărutul (Coloană)“ din 1935, a cărei valoare este între 800.000 şi 1.200.000 de euro. Aceasta prezintă principiile fundamentale ale operei lui Brâncuşi: căutarea simplităţii şi simetriei şi dragostea pentru materie şi verticalitate, preferinţa sa pentru simbolism. Constantin Brâncuşi le-a făcut-o cadou soţilor Istrati, în anul 1950.
De o extraordinară diversitate, colecţia relevă şi un aspect mai puţin cunoscut al operei brâncuşiene. Întreaga sa viaţă, artistul şi-a lucrat singur obiectele de mobilier, dar şi alte obiecte de care avea nevoie, în paralel cu sculpturile. Această căutare a armoniei între opera sa şi mediul înconjurător a fost o parte integrantă din creaţia artistului, de unde rezultă importanţa obiectelor scoase la licitaţie.
Cum i-a cunoscut pe soţii Istrati
În 1947, Brâncuşi i-a primit pe soţii Istrati în Impasse Ronsin, unde acesta locuia, şi s-a purtat precum un tată cu copiii lui. I-a ajutat să se instaleze într-un atelier situat aproape de al său şi le-a dăruit piese de mobilier şi obiecte de care aveau nevoie în viaţa de zi cu zi. Printre acestea se află două lămpi cu suporturi de piatră, realizate în jurul anului 1930, estimate la 120.000 – 180.000 de euro, o vază din ipsos, datată la circa 1940, estimată la 20.000 – 30.000 de euro, şi un pupitru pentru citit în pat, lucrat în 1954 şi estimat la 20.000 – 30.000 de euro.
Colecţia de piese mai are şi o dimensiune intimă, incluzând valiza – simbol al drumului pe care Brâncuşi l-a făcut la Paris -, pipa fumătorului inveterat, şi flautul melomanului, care era artistul.
Posesorul acestei colecţii, Théodor Nicol, va face o donaţie Muzeului Naţional de Artă Modernă Centre Pompidou din Paris, constând în zece piese care să fie conservate în Atelierul Brâncuşi (replica atelierului artistului în momentul morţii sale, realizată în 1977, în faţa Muzeului Naţional de Artă Modernă Centre Pompidou).
Opera şi renumele meşterului de la Hobiţa
Născut pe 19 februarie 1876, la Hobiţa, judeţul Gorj, şi decedat pe 16 martie 1957, la Paris, Constantin Brâncuşi, supranumit patriarhul sculpturii moderne, a adus contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. După ce a urmat Şcoala de Arte şi Meserii în Craiova (1894 – 1898), a venit la Bucureşti, unde a urmat Şcoala Naţională de Arte Frumoase. În 1903, primea comanda unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, instalat la Spitalul Militar din Bucureşti, reprezentând singurul monument public al lui Brâncuşi din Capitală. În 1904, pornea spre Paris, trecând prin Budapesta, Viena, München şi Elveţia. Obţinând o bursă în Franţa în 1905, se înscrie la Şcoala de Arte Frumoase (École Nationale Supérieure des Beaux-Arts), în clasa lui Antonin Mercié. A expus pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts şi la Salon d’Automne din Paris în 1906. În 1907 este acceptat practician în atelierul lui Rodin, pe care îl va părăsi, orgolios şi plin de încredere, comparându-l pe maestrul său cu un arbore la umbra căruia iarba nu creşte. În 1907, crea prima versiune a lucrării „Sărutul“, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu „Poarta Sărutului“, parte a Ansamblului Monumental din Târgu Jiu. La Paris, închiriază un atelier în Rue de Montparnasse şi intră în contact cu avangarda artistică pariziană, împrietenindu-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp. Tot la Paris începe lucrul la „Rugăciunea“, o comandă pentru un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava“ de la Buzău. În 1909, revine pentru scurt timp în România şi participă la Expoziţia oficială de pictură, sculptură şi arhitectură. Juriul expoziţiei, prezidat de Spiru Haret, acordă premiul II ex-aequo lui Brâncuşi, Paciurea, Steriadi, Petraşcu şi Theodorescu-Sion. Colecţionarul de artă Anastase Simu îi cumpără sculptura „Somnul“, iar bustul în ghips al pictorului Nicolae Dărăscu realizat de Brâncuşi este achiziţionat de Ministerul Instrucţiunii Publice. Până în 1914, Brâncuşi participă cu regularitate la expoziţii colective din Paris şi Bucureşti, inaugurând ciclurile „Pasărea Măiastră“, „Muza adormită“, „Domnişoara Pogany“. În atelierul său vor veni să lucreze mai mulţi tineri artişti, precum Irina Codreanu, Miliţa Petraşcu, Constantin Antonovici, Isamu Noguchi, George Teodorescu şi alţii. În 1914, Brâncuşi deschide prima expoziţie în Statele Unite ale Americii, la Photo Secession Gallery din New York City, care provoacă senzaţie. Colecţionarul american John Quinn îi cumpără artistului mai multe sculpturi. Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuşi se desfăşoară în toată amploarea ei. Operele sale de seamă din ciclul „Pasărea în văzduh“, ciclul „Ovoidului“, precum şi sculpturile în lemn datează din această perioadă. În acelaşi timp, marele sculptor participă la cele mai importante expoziţii colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franţa, Elveţia, Olanda, Anglia.
Din păcate, în România, în epoca realismului socialist, Brâncuşi a fost contestat ca unul din reprezentanţii „formalismului burghez cosmopolit“. Totuşi, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din Bucureşti s-a deschis prima expoziţie personală Brâncuşi din Europa. Au fost expuse atunci „Portretul pictorului Dărăscu“, „Cap de Copil“ în bronz, „Somnul“, „Cap de Copil“ în ghips, „Cap de Copil“ în bronz din colecţia George Oprescu. Brâncuşi nu a răspuns invitaţiei lansate de directorul muzeului, M.H. Maxy, şi de pictorul Camil Ressu.
În martie 1957, Brâncuşi îl cheamă la Paris pe arhiepiscopul Teofil, preot la Biserica Ortodoxă, se spovedeşte şi se împărtăşeşte, apoi îi mărturiseşte că moare „cu inima tristă“ pentru că nu se poate întoarce în ţara sa. Pe 16 martie 1957, Brâncuşi se stinge din viaţă, la ora 2.00 dimineaţa, fiind înmormântat pe 19 martie, în cimitirul Montparnasse din Paris.
Prea târziu, însă, în 1964, Brâncuşi a fost descoperit în România ca un geniu naţional. Graţie acestei tardive recunoaşteri, ansamblul monumental de la Târgu Jiu, compus din „Coloana fără Sfârşit“, „Masa tăcerii“ şi „Poarta sărutului“, a putut fi amenajat şi îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac. În anul 1990, Constantin Brâncuşi a fost ales post-mortem membru al Academiei Române. Astăzi, numele şi opera sa sunt cunoscute pe tot mapamondul.
