10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomeo Rădulescu este noul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea

Romeo Rădulescu este noul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea

Alegerile pentru primăria muncipiului Râmnicu Vâlcea au fost câştigate de candidatul PD-L, Romeo Rădulescu. Potrivit numărătorii paralele a partidelor implicate în turul doi, Rădulescu a obţinut 56% din voturi. Biroul Electoral de Circumscripţie a anunţat că prezenţa la vot a fost de 35,04%, la urne prezentându-se 35.303 de cetăţeni dintre cei 100.754 cu drept de vot din municipiu. Romeo Rădulescu s-a confruntat în turul doi cu reprezentantul PSD, Remus Grigorescu.

Alegerile parţiale din Municipiul Râmnicu Vâlcea au fost organizate după condamnarea, în luna ianuarie, a  fostului edil-şef, Mircia Gutău (PD-L), la trei ani şi şase luni de închisoare, pentru luare de mită. Acesta se află în arest  la Penitenciarul Colibaşi, împreună cu ex-viceprimarul Nicolae Dicu, condamnat la aceeaşi pedeapsă,  pentru complicitate la luare de mită.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII