25.6 C
Craiova
joi, 6 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOctogenarul gorjean s-a întors după gratii

Octogenarul gorjean s-a întors după gratii

Ion Truşcă, octogenarul din localitatea gorjeană Ţicleni, s-a reîntors ieri-dimineaţă la Penitenciarul Târgu Jiu, unde mai are de ispăşit trei luni dintr-o pedeapsă de un an şi patru luni, pentru nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti.

Ion Truşcă s-a prezentat conştiincios ieri-dimineaţă la poarta Penitenciarului Târgu Jiu. Bătrânul a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare pentru încălcarea unei hotărâri judecătoreşti.
O persoană care are peste 65 de ani execută o treime din pedeapsa cu închisoarea. Astfel, din 16 luni (un an şi patru luni), cât avea de ispăşit, bătrânul va executa doar cinci luni şi trei zile. Până acum, el a efectuat două luni din pedeapsă şi a fost nevoit, din cauza unor grave probleme de sănătate, să o întrerupă. În decembrie a mers acasă, la Ţicleni. Întreruperea a fost de trei luni, iar Ion Truşcă a revenit după gratii ieri: „Am fost şi eu bolnav, şi soţia mea, care suferă de inimă. Era cât pe ce să moară. Suntem singuri. Copilul şi nepoţii noştri sunt plecaţi în străinătate. Eu sunt bolnav de inimă, de diabet, am hernie de disc şi cataractă. Nu mai văd să citesc aproape deloc. Bătrâneţea este grea, mai ales acum, când stau după gratii. Mi se pare o mare nedreptate săvârşită de unii dintre magistraţi. Nu este corect să fac puşcărie, dar sper că mă va graţia preşedintele Băsescu“, a afirmat bătrânul de 81 de ani.

„Am adus mere colegilor de celulă“

Gârbovit de vârstă şi de problemele cărora a fost nevoit să le facă faţă, Ion Truşcă a venit de dimineaţă la poarta penitenciarului, adus de un nepot. Cu lacrimi în ochi, el a povestit că s-a trezit devreme, pentru că, dacă nu-l aducea nepotul său, era nevoit să ia autobuzul: „Nu pot să stau mult în picioare din cauza bolilor. Mi-am adus două sacoşe cu mâncare şi haine. Am adus colegilor de celulă o plasă cu mere din grădina mea. Soţia am lăsat-o acasă, plângând. Se mai duc vecinii să aibă grijă de ea. Pământul pentru care sunt acum închis este al meu. L-am cumpărat de la un vecin, cu care m-am judecat din 1993 şi până acum. Nu este drept, dar îmi voi duce până la capăt pedeapsa, dacă asta este dreptatea din ţara asta“, a spus Ion Truşcă.

S-a împrumutat ca să cumpere pământ, iar acum e după gratii

În anul 1975, Ion Truşcă a făcut un împrumut bancar pentru a putea cumpăra 2.500 mp de teren lângă casa sa. Lucra la schelă la Ţicleni. Era paznic şi a reuşit cu mari eforturi să ia de la bancă suma de cinci mii de lei. La momentul încheierii tranzacţiei, Ion Truşcă nu a făcut acte legale de vânzare-cumpărare, ci s-a bazat pe încredere şi pe omenie. Nu se gândea atunci la problemele care vor apărea peste ani. În 1993 a fost dat în judecată de vecinul său, care îşi voia terenul înapoi. De atunci, a tot umblat prin tribunale, căutându-şi dreptatea. Condamnat definitiv şi irevocabil, Ion Truşcă are de executat o pedeapsă de un an şi patru luni pentru că nu a cedat vecinului pământul pe care susţine că l-a cumpărat. Iniţial, a fost condamnat la un an cu suspendare pentru tulburare de posesie. După câteva luni, magistraţii i-au mai dat o pedeapsă de patru luni de închisoare, revocându-i suspendarea iniţială. Ultima sentinţă a fost pentru nerespectarea hotărârii judecătoreşti. „Până la urmă, am pierdut dreptul de a mai călca pe acel teren. Nu am respectat hotărârea judecătorească şi am ajuns la închisoare. Nu este drept. Am pomi şi vie pe acel teren. Este al meu, am dat bani pe el. Vreau să fiu eliberat, sper în graţiere“, a spus plângând octogenarul transformat în infractor de justiţia română.
Conducerea Penitenciarului Târgu Jiu a trimis toate actele la preşedintele României. „Am trimis toate actele necesare. Vrem să obţinem graţierea bătrânului. Sperăm că preşedintele o va semna. Problema este că astfel de situaţii durează. Am trimis actele în urmă cu mai bine de trei săptămâni. Până când vom primi un răspuns, bătrânul va fi încarcerat din nou. Va fi sub supraveghere medicală pentru că este foarte bolnav“, a declarat Gheorghe Enache, directorul Penitenciarului Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

14 COMENTARII