10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePresa a stârnit îngrijorări Comisiei Europene

Presa a stârnit îngrijorări Comisiei Europene

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat ieri că îngrijorările Comisiei Europene legate de posibile nereguli în privatizarea Daewoo Craiova sunt nejustificate, ele fiind generate de anumite articole de presă.

„După ce vor intra în amănunte şi vor studia cu atenţie dosarul vor constata că regulile au fost respectate de partea română. Anumite articole de presă, care nu erau neapărat o analiză de fond, i-au făcut să aibă anumite îngrijorări, dar personal cred că acestea sunt nejustificate“, a declarat Tăriceanu. Premierul a precizat că organismele europene, în speţă Comisia Europeană, trebuie să fie atente la respectarea regulilor când e vorba de privatizări mari. „Noi am avut considerentele noastre legate de timp. Ford nu poate aştepta până la doi ani un răspuns din partea Comisiei. Aceasta poate reacţiona din mers. Comisia este un mecanism greoi“, a explicat premierul, care a precizat că temerile lui privind o eventuală întârziere a procesului de privatizare sunt îndreptate către Comisie. „Am convenit să comunicăm rapid (cu comisia), iar în ceea ce priveşte partea română pot să vă asigur că aşa va fi. Orice naştere e greoaie“, a mai spus premierul.

 

Privatizare investigată de Comisia Europeană

 

Comisia Europeană a decis miercuri investigarea unei posibile acordări de ajutoare de stat în cazul Daewoo şi a emis un ordin prin care cere României să suspende orice acordare de ajutoare de stat care nu au fost în prealabil notificate Bruxellesului. Comisia a deschis o investigaţie amănunţită asupra unor posibile ajutoare acordate în contextul privatizării Automobile Craiova, fosta Daewoo Craiova, şi vânzării sale către Ford Motor Company în septembrie 2007, a anunţat purtătorul de cuvânt al comisarului pentru concurenţă, Neelie Kroes. Reprezentanţii UE spun că România a impus nişte condiţii privatizării, şi anume producerea a minimum 200.000 de maşini în cel de-al patrulea an de la privatizare, continuarea activităţii curente timp de patru ani şi păstrarea tuturor foştilor angajaţi ai Automobile Craiova şi Daewoo România. „Comisia Europeană trebuie să verifice dacă aceste condiţii au condus la un preţ de vânzare mai mic decât cel care ar fi fost obţinut în cazul în care privatizarea ar fi fost necondiţionată“, a mai spus purtătorul de cuvânt de la Comisia Europeană. În plus, România pare să fi schimbat condiţiile privatizării într-un stadiu ulterior al procesului, ceea ce ar fi putut implica elemente suplimentare de ajutor, arată Bruxellesul. Documentul arată că a fost semnalat faptul că guvernul român a adoptat o lege specială pentru privatizarea întreprinderii Automobile Craiova. „Se pare că legea prevede anularea datoriilor producătorului de automobile şi o garanţie privind plata datoriilor către celelalte filiale ale fostei întreprinderi Daewoo. În cadrul procedurii de licitaţie nu s-a oferit asemenea măsură celorlalţi potenţiali ofertanţi“, indică textul citat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU