32.8 C
Craiova
vineri, 7 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGunoiul la comun, responsabilitatile separat

Gunoiul la comun, responsabilitatile separat

Locuitorii unor blocuri din Craiova par sa fie blestemati sa suporte sicanele si indolenta semenilor. In cartierul Valea Rosie, zona blocului 12 vechi a ajuns celebra prin faptul ca locatarii din blocurile vecine nu mai coboara cu gunoiul la ghena, ci il arunca pe fereastra.


Serviciul de salubritate al municipalitatii se straduieste sa ridice, din doua in doua zile, resturile menajere de la ghena de gunoi amplasata in spatele blocului 12 vechi din Valea Rosie. Spunem ca se straduieste pentru ca, in realitate, nici nu apuca bine masina salubritatii sa plece ca si incep sa zboare de la ferestre pungi cu gunoi, cartoane si resturi vegetale. In câteva ore, zona arata ca si când nu ar fi fost salubrizata niciodata, iar mirosurile pestilentiale pe care le raspândesc resturile menajere pun pe fuga trecatorii si-i determina pe locatari sa-si inchida ferestrele. Inspre cele câteva blocuri de garsoniere in care locuiesc, cu si fara forme legale, sute de romi, arata toata lumea cu degetul, desemnându-i ca fiind singurii vinovati de atmosfera din cartier.


Mamicile pândesc masina Salubritatii


„Lunea este cel mai greu aici pentru ca ne omoara mirosurile de la ghena de gunoi, care nici nu ar trebui sa functioneze in conditiile in care nu are nici apa curenta, nici canalizare si nici suprafata betonata. Romii arunca din orice pozitie gunoaiele. Doar doua containere asigura depozitarea gunoaielor din zece blocuri. Aici aduc si magazinele cutii de cartoane pe care copiii romilor le scot din gunoi si se joaca peste tot cu ele. Nu mai vreau sa-mi spun numele ca am masina si mi-au zis vecinii ca mi-o zgârie daca ii mai pârasc“, a spus Damian M., unul dintre locatarii revoltati.


Mamicile nu-i pot scoate la plimbare pe copii decât dupa ce pândesc masina salubritatii, care ridica gunoaiele si lasa cât de cât curat in urma ei. In spatele ghenei de gunoi functioneaza câteva cabinete ale unor medici de familie. „Decât sa te duci la medicul de familie ca sa ceri o consultatie mai bine te lipsesti. Cine le-o fi dat voie sa-si faca aici cabinete nu stiu“, s-a mirat I.D., o femeie in vârsta care merge in fiecare luna la cabinet sa-si ia reteta compensata.


„Salubrizarea“ mentalitatii


Desi multi dintre locatarii zonei reclama faptul ca nu mai pot respira din cauza mirosurilor pe care le imprastie gunoaiele peste tot in cartier, putini sunt cei care stiu ca administrarea platformei de gunoi intra in competentele asociatiei de locatari. „In zona blocului 12 vechi este multa populatie de etnie roma care este adevarat ca arunca gunoaiele peste tot. De fiecare data când ridicam gunoiul facem curat si in jurul blocurilor, pentru ca nu-i putem pândi zi si noapte sa vedem cine arunca si cine nu arunca la ghena. Platforma pe care sunt cele doua ghene poate sa aiba si canalizare, si apa, si imprejmuire de ciment daca asociatia de locatari care o administreaza va dori acest lucru. Investitia trebuie sa o faca asociatia de locatari si nu Serviciul de salubritate. Noi doar ridicam gunoiul. Locatarii pot decide daca doresc o platforma civilizata sau una cum este cea din zona“, a spus Sorin Ciobanu, director la Serviciul de salubritate al municipalitatii. Pâna când asociatia de locatari va fi in stare sa salubrizeze zona din preajma blocului 12 vechi va mai trece timp. Pâna atunci, toata lumea isi doreste „salubrizarea“ mentalitatii care-i mâna pe multi sa arunce punga cu gunoi pe fereastra de la etaj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS