17 C
Craiova
miercuri, 5 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDeputatul Paveliu ataca SRI

Deputatul Paveliu ataca SRI

Deputatul PNL de Gorj, Marian Sorin Paveliu, solicita schimbarea din functie a directorului Serviciului Român de Informatii, precum si a sefului SRI Gorj, Ion Faget. Parlamentarul a depus trei solicitari in acest sens, presedintelui României, Comisiei de Supraveghere a SRI si Comisiei de Abuzuri din parlament. Initiativa acestuia a pornit de la un document descoperit in dosarul de la Securitate al unui medic gorjean. Doctorul Dumitru Lita a constatat, cu stupoare, ca a fost urmarit de Securitate si dupa caderea regimului comunist. Astfel, acesta a gasit in propriul lui dosar, printre alte note informative si rapoarte intocmite de informatorii Securitatii, dar si de oamenii cu ochi „albastri“, un document datat din luna mai 1991 si semnat de maiorul, la vremea respectiva, Ion Faget, care propunea: „Nu se scoate din atentie. Sa fie lucrat in continuare“.


Medicul Dumitru Lita si sotia sa au lucrat in Maroc, in perioada 1975-1979. Pentru ca Securitatea detinea informatii ca acestia au cerut azil politic, sotii Lita au fost pusi sub urmarire imediat cum s-au intors in tara. Securitatea a deschis un dosar de urmarire informativa cu numele „Simbioza Tradarii“. Dumitru Lita si sotia acestuia au fost in permanenta sub supravegherea Securitatii pâna la caderea regimului comunist, dar si dupa ’89, dupa cum demonstreaza documentul semnat de Ion Faget. „Eu sunt victima politiei politice care dureaza din 1978 si pâna in prezent, pentru un presupus azil politic pe care eu nu l-am cerut niciodata, ci a fost o scorneala a Serviciilor Secrete. Nu eram sigur ca sunt urmarit in prezent, dar aceasta hârtie a fost o dovada. Nu sunt numai eu urmarit, ci si fiica si sotia mea si nu ma asteptam la asa ceva. Si asta imi da curajul sa cer dosarul de supraveghere a mea si dupa 1990“, a declarat Dumitru Lita.


Medicul Lita, urmarit in timp ce ocupa functia de director al Directiei Sanitare Gorj


Deputatul Paveliu spune ca ordinul dat de Faget este cu atât mai grav cu cât Lita era directorul Directiei Sanitare Gorj in momentul acela: „Faget a facut, in mod categoric, exact ceea ce se numeste politie politica. Urmarirea pe care a dictat-o nu s-a datorat unui reflex comunist. Sa nu uitam ca omul acesta, care a fost supravegheat, era directorul Directiei Sanitare Gorj, deci era pe o functie publica inalta. Acest lucru este de o gravitate enorma si daca acest subiect capata amploare ne afecteaza inclusiv pe plan international. Mi se pare normal ca acest om sa fie trecut in rezerva si sa se inceapa o ancheta, pentru ca a incalcat legea cu buna stiinta“.


Deputatul liberal a adaugat ca oamenii care au facut parte din reteaua Securitatii inca mai ocupa functii publice: „Oamenii astia se afla peste tot. Se afla in partide politice, se afla in CNSAS, se afla in prefecturi. De aici vine rezistenta cea mare. Sunt oameni care colaboreaza si ne confruntam cu o structura ascunsa, dar care este ilegala, fiind interzisa de Constitutie“. Liberalul este de parere ca documentul cu ordinul lui Faget a fost scapat in dosar de o persoana binevoitoare, din interiorul SRI.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS