„Sint un justitiar… Sint un om de idei. Am cultura. Daca as fi eu liber… as fi antidotul ideal pentru a-l vindeca pe Stefan Bambalau de terorism impotriva propriei familii… Ma consider un om deosebit si de caracter. Am un suflet sensibil. Doresc sa ajut fratii Bambalau si pe mama lor prin a le pune la dispozitie casa mea“. Semneaza Ion Lascu, detinut in Penitenciarul de Maxima Siguranta din Craiova, recidivist, condamnat la 25 de ani de inchisoare pentru omor.
Nu este o continuare a cazului celor sase frati Bambalau din Filiasi. Dar o legatura exista – drama copiilor si apelul nostru catre cititori si-au gasit ecoul in persoana unui puscarias, care si-a oferit sprijinul pentru salvarea – macar temporara – a micutilor. Cum situatia era macar curioasa, ne-am dus sa-l cunoasteam.
„Orgoliul meu de razboinic neinvins nu accepta pe unul ca Bambalau. Cineva trebuie sa-l calce. Cineva trebuie sa faca dreptate. Cineva trebuie sa aiba grija de copiii aceia nefericiti. De ce n-as fi eu acela?… Nici nu stiti de ce sint in stare!“, afirma detinutul Ion Lascu, fara sa astepte macar sa fie intrebat.
„Eu pot fi un izvor nesecat de articole de presa si chiar de roman; ca sa nu zic romane…“, isi continua discursul, cu toata siguranta, barbatul trecut de cincizeci de ani. Sta comod pe scaunul din sala de audiente, gesticulind larg si apasind pe cuvinte. E pe deplin constient de importanta pe care, dintr-o data, a capatat-o persoana sa.
„Sint un om deosebit si al dracului de n-ati vazut! Nu un cap de fier si sabie tiris, ca majoritatea celor care stau aici. Creierul meu s-a rodat bine dupa atitia ani de puscarie! Sint cult! Am citit noua carti de filosofie religioasa… Nu credeti ca este un lucru absolut extraordinar sa scrii cinci sute de pagini numai despre suflet?… Scriu… Poezii ori, pur si simplu, gindurile care-mi trec prin cap. Mai greu e ca n-am hirtie si pix sa astern tot ce-as putea… ca altfel… Dumnezeu nu m-a uitat. Cind a plecat cu traista de literatura, a trecut si pe la mine. Cite poezii am scris numai de cind sint aici… Pe teme diferite, in functie de starile prin care treceam, de discutiile cu avocatii. Sau de femeile de care duceam lipsa. E una, din prima pedeapsa, dedicata sotiei ceistului. Venea prin hala in care lucram noi si ne imbolnavea cu rochitele ei cit palma.“ Poetul Ion Lascu incepu sa recite:
„Esti cocheta/ Si ne place cum te porti/ Ne-ai bagat in draci pe toti./ Tu stii bine ce vrem toti/ De-aia te porti cum te porti./ Nu stiu unde te gindesti/ Dar atunci cind intri-n hala/ Tu deodata te rosesti. / Nu stiu care e motivul/ Dar nici mersul de afara / Nu mai e ca cel din hala. / Zeci de ochi iti fug pe solduri/ Lunecindu-ti pe picioare/ Cind pasesti imparti imbolduri/ Si la inimi dai licoare!“
Le-a aruncat caciula intelectualilor
Detinutul tacu o clipa, parca vrind sa-si ordoneze ideile, inainte de a le expune auditorului. Apoi incepu sa vorbeasca despre sensul omenirii, despre binele care, inainte de a veni de la Dumnezeu, vine de la oameni. Despre liberul arbitru, despre dreptul fiecaruia de a fi justitiar.
„Si sint tractorist“, afirma Ion Lascu cu orgoliul celui care si-a depasit conditia. „N-am facut scoli, n-am diplome. Am vorbit insa cu intelectuali la viata mea, cu oameni care pretindeau ca stiu, cunosc, pot. M-am uitat la ei si le-am spus: «Domnilor, daca aveti atita carte si va uitati la mine ca la un netot, haideti sa ne punem puterile la incercare! Haideti sa scriem – dumneavoastra, intelectualii, si cu mine – despre caciula asta! Dar n-o sa puteti! Eu insa da. Eu as putea sa scriu ore in sir, caiete intregi numai despre aceasta caciula!…»“, spuse puscariasul, apasind pe fiecare cuvint. Ridica de pe masa caciula neagra, se uita la ea o clipa si o puse la loc.
Privirea detinutului, ascutita, scinteietoare, ii intarea spusele. Uitindu-te la el, ai fi jurat ca tot ce spune este adevarat. Ca, daca l-ai lua la bani marunti, ai afla ca are macar patru-cinci ani de studii academice. Fara a mai lua in calcul bibliotecile devastate… Ai uita pur si simplu ca a omorit doi oameni – cum scrie la dosar.
„Nevinovat“ pentru 40 de ani
„Pe primul nici nu l-am atins. Mi-au zis ca l-am omorit eu, dar adevaratul criminal a ramas liber… Nu asta-i problema. Mi-am zis: Dumnezeu nu doarme. N-am asteptat mult: criminalul merge acum tinindu-se de garduri“. Lascu rememora scurt prima „fapta“:
„Aveam douazeci de ani, eram la o nunta, s-a iscat scandal, eu m-am nimerit acolo si m-au scos criminal. Am spus la proces, au spus si altii. Gata. Am luat paispe ani pentru un mort care nu-i al meu. “
La fel si la a doua: „Cind mi-a dat cu furca-n cap, l-am trecut pe lista. Dar nu i-am facut nimic atunci, am lasat sa treaca vremea. Numai ca n-am uitat. Si uite ca prostu’ tot la mine venea sa fure din casa: ba topor, ba lopata. Pina mi-au venit dracii. Una i-am dat. Surpriza… mosul a murit! Si m-am intors pentru inca 25!“
Voi striga la televiziune!
Asadar, cu doi morti la dosar, care -zice el – nu-i apartin, Ion Lascu si-a petrecut prima, a doua si o buna parte din a treia tinerete in puscarie. Peste trei ani va implini 60. Multi? Putini?
„Sint tare! Am ajuns tare. E bine sa fii imparat neincoronat. Eu sint tartorul lor, al tuturor celor de aici, pentru ca ma ajuta in primul rind mintea! Nu regret nimic. De ce sa regret? Ce-am facut? … Nimic. A fost si este viata mea. Eu sint responsabil pentru ea.Totusi, daca nu ar fi existat niste evenimente «neplacute», cred ca as fi ajuns pe o carte de literatura…. macar la fel de mic ca Ion Creanga… “, spune Lascu, plecindu-si modest privirile pe uniforma cenusie.
Iar pentru ca motivul intilnirii cu el a fost altul, detinutul a lamurit si aceasta problema. Are o casa la tara, numai a lui, cu tot ce ii trebuie. Pentru urmatorii sapte ani pe care ii va petrece dupa gratii, doreste sa le-o dea copiilor Bambalau, persecutati de tatal lor, si mamei acestora. Vrea sa-i ajute. El, criminalul.
„Iar cind am sa ies, am sa-i iau de mina pe toti sase si am sa-i duc la televiziune si am sa strig in gura mare la cei care ar fi putut face ceva pentru ei: politicieni, primari si bastani in masini straine. Sa vedem daca o sa le fie frica de mine… Sa vedem daca o sa faca macar atunci ceva pentru ei!“
