Acasă Tehnologie Gadgets La 14 ani a descoperit o metodă de a vedea prin stâlpii...

La 14 ani a descoperit o metodă de a vedea prin stâlpii maşinii

-

De-a lungul timpului, stâlpii de pe ambele părți ale parbrizului auto au devenit tot mai groși ca să protejeze pasagerii în cazul unui accident. Stâlpii mai groşi, în schimb, au creat și unghiuri moarte.

Alaina Gassler, în vârstă de 14 ani, a găsit o soluție care ar putea ajuta șoferii să poată avea un câmp vizual neîntrerupt atunci când sunt în trafic, conform www.theverge.com.
Ea a amplasat o cameră web pe partea exterioară a stâlpului (montant) și a folosit un mic proiector pentru a afișa feed-ul video live în interiorul mașinii.
De asemenea, a folosit o imprimantă 3D pentru a construi o componentă cu ajutorul căreia proiectorul să facă imaginea mai clară și a căptușit stâlpul cu o țesătură retroreflectivă (care reflectă imaginea înapoi doar șoferului), conform descrierii unui videoclip care în care este testată tehnologia.
Ea a testat acest prototip cu tatăl său pe maşina familiei, un Jeep Grand Cherokee, cu nişte oglinzi mari.

Această tehnologie trebuie îmbunătăţită. Imaginea proiectată tremură, iar proiecția nu se îmbină perfect cu ce se poate vedea prin geamul pasagerului și parbriz. Pentru următorul prototip, Gassler va folosi ecrane LCD, pentru o mai bună vizibilitate în lumina zilei.

Și producătorii de mașini caută soluții pentru un câmp vizual neîntrerupt

Producătorii de mașini se gândesc deja la astfel de soluții pentru un câmp vizual neîntrerupt. Niciuna dintre cele găsite până acum nu a ajuns pe mașini reale. Anul trecut, Hyundai și Kia au aplicat pentru un brevet cu o soluție similară, care implica camere și proiectoare.
În 2017, Toyota a primit un brevet pentru un „dispozitiv de deghizare“ care folosește oglinzi pentru a face ca stâlpul să pară invizibil.
De asemenea, în 2014, Jaguar și Land Rover au început cercetarea unui sistem care folosește ecrane pentru a ajuta șoferii să vadă mai bine în trafic.

ȘTIRI VIDEO GdS

Horoscop

Berbec Persoana iubită sau copiii vă vor pune la cheltuieli destul de mari. Este posibil să reluaţi anumite plăţi, fie pentru că...