Tinerii români care vor să studieze în Marea Britanie vor beneficia de aceleași condiții și după Brexit
Tinerii români care doresc să acceseze sistemul educaţional britanic vor beneficia de aceleaşi condiţii ca până acum, chiar şi după momentul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, afirmă managerul Departamentului Universităţi IntegralEdu, Ana Maria Papp. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES,...
Senat: A fost abrogată prevederea referitoare la obligativitatea educatorilor şi învăţătorilor să absolve studii universitare
Senatul a decis, luni, in calitate de Camera decizionala, abrogarea prevederii potrivit careia educatorii si invatatorii trebuiau sa absolve studii universitare de licenta, in profilul postului, pentru a-si continua activitatea in functiile didactice, informeaza HotNews.ro. Camera Deputatilor a adoptat, pe...
Primăria Municipiului Craiova organizează concurs pentru ocuparea posturilor de electrician şi instalator
Primăria Municipiului Craiova organizează, la sediul central din str. A.I. Cuza, nr. 7, concurs pentru ocuparea pe durată nedeterminată a următoarelor posturi contractuale de execuţie vacante din cadrul Compartimentului Administrare Parcare subterană, Direcţia Servicii Publice, din aparatul de specialitate al...
Școlile doctorale din România, reunite la Craiova
IOSUD-Universitatea din Craiova organizează, în perioada 21 – 22 septembrie 2017, prima Conferință Națională a Instituțiilor Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat. Deschiderea oficială a conferinței va avea loc joi, 21 septembrie, ora 9:30, la Centrul de Restaurare, Conservare, Patrimoniu...
Primăria Craiova: Concurs pentru ocuparea postului de referent, grad IA, studii medii
Primăria Municipiului Craiova organizează, la sediul central din str. A. I. Cuza, nr. 7, concurs pentru ocuparea pe durată nedeterminată a următorului post contractual de execuţie vacant din cadrul Compartimentului Secretariat, din aparatul de specialitate al primarului municipiului Craiova: referent,...