15.9 C
Craiova
sâmbătă, 12 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateȘefii spionajului britanic şi american au declarat că sprijinirea Ucrainei în războiul cu Rusia este mai importantă ca niciodată

Șefii spionajului britanic şi american au declarat că sprijinirea Ucrainei în războiul cu Rusia este mai importantă ca niciodată

Şefii Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA (CIA) şi ai serviciului de spionaj al Marii Britanii au declarat sâmbătă, într-un editorial comun, că „menţinerea cursului” în sprijinirea luptei Ucrainei împotriva Rusiei este mai importantă ca niciodată. Cei doi promit să îşi continue cooperarea în această privinţă şi cu privire la alte provocări, relatează Reuters.

Articolul de opinie publicat în Financial Times şi semnat de directorul CIA, William Burns, şi Richard Moore, şeful Serviciului Secret de Informaţii (MI6), este primul scris în comun de şefii celor două agenţii de spionaj.

„Parteneriatul se află în inima relaţiei speciale dintre ţările noastre”, afirmă ei, menţionând că serviciile lor au marcat 75 de ani de parteneriat în urmă cu doi ani.

„Menţinerea cursului (în războiul din Ucraina) este mai vitală ca niciodată“

Agenţiile „sunt unite în rezistenţa faţă de o Rusie asertivă şi faţă de războiul de agresiune al lui Putin împotriva Ucrainei”, dau asigurări Burns şi Moore.

„Menţinerea cursului (în războiul din Ucraina) este mai vitală ca niciodată. Putin nu va reuşi să stingă suveranitatea şi independenţa Ucrainei”, spun ei, adăugând că agenţiile lor vor continua să ajute serviciile de informaţii ucrainene.

Forţele ruse au avansat încet în estul Ucrainei, trupele ucrainene au ocupat o mare parte din regiunea rusă Kursk, iar Kievul a pledat pentru furnizarea de mai multă apărare aeriană occidentală.

Cele două agenţii de spionaj s-au reorganizat pentru a se adapta la ascensiunea Chinei

Şefii serviciilor de spionaj promit că agenţiile lor vor continua să lucreze pentru a contracara o „campanie nesăbuită de sabotaj în Europa pusă la cale de serviciile secrete ruse” şi o „utilizare cinică a tehnologiei” pentru a răspândi dezinformare şi „pentru a crea disensiuni între noi”.

Burns şi Moore menţionează, de asemenea, că şi-au reorganizat agenţiile pentru a se adapta la ascensiunea Chinei, pe care au numit-o „principala provocare geopolitică şi de informaţii a secolului XXI”.

Agenţiile, mai spun ei, „au exploatat canalele de informaţii pentru a face presiuni în favoarea unei constrângeri şi a unei dezescaladări” în Orientul Mijlociu şi lucrează pentru un armistiţiu în Gaza care ar putea pune capăt „pierderilor îngrozitoare de vieţi ale civililor palestinieni” şi ar permite Hamas să elibereze ostaticii pe care i-a capturat în atacul său asupra Israelului din 7 octombrie. Burns este negociatorul-şef al SUA în cadrul discuţiilor pentru a ajunge la un acord.

Citeşte şi: Un muncitor român a murit în Austria, strivit de un copac

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS