22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaUcraina spune că pregătește ruperea legăturii terestre dintre Crimeea și Rusia

Ucraina spune că pregătește ruperea legăturii terestre dintre Crimeea și Rusia

Autoritățile ucrainene anunță că în primăvară, contraofensiva Ucrainei va avea ca scop să întrerupă legătura terestră dintre Crimeea și Rusia. Adjunctul șefului serviciilor de informații militare ucrainene a anunțat că o contraofensivă de primăvară pe front va avea ca scop principal „să creeze o prăpastie” între Peninsula Crimeea și Rusia continentală.

„Scopul contraofensivei noastre este de a elibera toate teritoriile ocupate ale Ucrainei, inclusiv Crimeea. Nu ne vom opri până când nu vom avea țara noastră înapoi în granițele din 1991″, a declarat Vadym Skibitsky pentru ziarul german Berliner Morgenpost, conform stiripesurse.ro.

Moscova a anexat Crimeea în 2014

Moscova a anexat Crimeea în 2014. Skibitsky a mai spus că armata ucraineană ar putea să lovească aerodromuri sau depozite rusești cu rachete și sisteme de artilerie. „Este posibil să distrugem și depozite de arme sau echipamente militare pe teritoriul rusesc, de exemplu în jurul orașului Belgorod. Atacurile asupra Ucrainei vor fi lansate de acolo”, a spus el.

Prima contraofensivă a ucrainenilor a reprezentat un mare succes pentru forțele Kievului

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat în repetate rânduri că Ucraina va readuce peninsula sub control ucrainean. Prima contraofensivă a ucrainenilor, începută în septembrie anul trecut, a reprezentat un mare succes pentru forțele Kievului, care au recucerit localități cheie din Ucraina.

Planurile privind contraofensiva se fac în timp ce forțele rusești asediază orașul Bakhmut din estul țării.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS