17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaFetiță de șase ani, scoasă de sub dărâmături în urma atacurilor din Kiev

Fetiță de șase ani, scoasă de sub dărâmături în urma atacurilor din Kiev

Serviciile de urgență au evacuat oamenii în urma atacului rusesc cu rachete asupra capitalei Kiev, 2 persoane fiind spitalizate. Primarul capitalei a precizat că încă mai sunt rezidenți sub dărâmături. Una dintre rachete a lovit o grădiniță, potrivit ministrului de interne. O fetiță de șase ani a fost scoasă de sub dărâmături.

Fumul a fost văzut ridicându-se pentru scurt timp în două locații din centrul Kievului. Alerta de raid aerian a început să sune în capitală la ora locală 5:47 a.m, scrie Hotnews.ro.

Serviciile de urgență au evacuat oamenii în urma atacului rusesc cu rachete asupra capitalei Kiev, 2 persoane fiind spitalizate, a precizat primarul Vitali Klitschko.

Potrivit acestuia, există oameni prinși sub dărâmăturile unei clădiri de nouă etaje din Kiev, care a fost lovită de o rachetă rusească în dimineața zilei de duminică.

14 rachete ar fi fost trase asupra Kievului

Serviciul de Stat de Urgență a transmis că o clădire a luat foc și trei etaje superioare au fost parțial distruse. În total, rușii ar fi tras 14 rachete asupra capitalei și a regiunii Kiev.

Ajunsă la faţa locului, o echipă AFP a văzut ultimele trei etaje ale unei clădirii în flăcări şi casa scării complet distrusă, în timp ce poliţia a izolat zona. Exploziile au avut loc în jurul orei 6.30, la jumătate de oră după declanşarea sirenelor antiaeriene în capitală.

„O rachetă a fost doborâtă de apărarea antiaeriană în regiunea Kiev, resturile au căzut asupra unui sat”, a declarat guvernatorul regiunii Kiev, Oleksi Kuleba, pe Telegram, adăugând că „inamicul a lovit capitala”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS