20.6 C
Craiova
duminică, 26 iunie, 2022
Știri de ultima orăRazboi UcrainaRusia îi va ancheta pentru „crime de război” pe militarii ucraineni de la Azovstal

Rusia îi va ancheta pentru „crime de război” pe militarii ucraineni de la Azovstal

O comisie constituită de Moscova, care își numește invazia din Ucraina „operațiune militară specială”, îi va interoga pe combatanții ucraineni de la combinatul siderurgic care s-au predat, a anunțat agenția de presă rusă TASS, citată de Reuters.

Între timp, liderul de la Kiev spune în cel mai recent mesaj postat pe reţelele de socializare că bombardarea mai multor regiuni este o încercare a armatei ruse de a compensa o serie de eşecuri în estul şi sudul Ucrainei.

Moscova îi califică pe combatanţii ucraineni baricadaţi de mai multe săptămâni în catacombele Azovstal drept „criminali de război” și anunță că va face o anchetă pentru ceea ce numește „cazuri penale privind crimele regimului ucrainean”.

Kremlinul prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov susținea marți că soldații ucraineni de la combinatul siderurgic Azovstal care s-au predat vor fi trataţi „conform normelor internaţionale”.

Dar preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, a declarat că „aceşti criminali de război capturaţi nu pot fi daţi la schimb, ci trebuie judecaţi”.

În conferința de presă zilnică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a refuzat să spună dacă aceşti soldaţi ucraineni vor fi consideraţi drept prizonieri de război sau criminali de război, în timp ce Moscova îi califică pe mulţi militari ucraineni, în special pe cei din batalionul Azov din Mariupol, drept „bande armate neo-naziste”.

Combatanţii ucraineni baricadaţi la oţelăria Azovstal, ostatici

Aproape 265 de combatanţi ucraineni, care erau baricadaţi la oţelăria Azovstal, ultimul bastion al rezistenţei ucrainene din Mariupol au fost evacuaţi și duși spre localităţi situate în teritoriul controlat de forţele ruse şi pro-ruse din estul Ucrainei.

Potrivit lui Volodimir Zelensky negocierile pentru un schimb de prizioneri continuă și sunt mediate și de specialiști internaționali.

Președintele ucrainean spune că atacurile ruse au continuat.

”Cea de-a 83-a zi a apărării noastre a început cu o combinaţie destul de puternică de lovituri ruseşti asupra Ucrainei: Bombardarea cu rachete a regiunii Liov, a regiunii Sumî, a regiunii Cernihiv. Lovituri aeriene în regiunea Lugansk”, a spus președintele Volodimir Zelensky.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Lacul Techirghiol s-a colorat în roz

Lacul Techirghiol s-a colorat în roz. În apă, plutesc...

ȘTIRI GdS