Știri de ultima orăPoliticaNationalContinuă negocierile informale la Cotroceni, după căderea Guvernului Bolojan

Continuă negocierile informale la Cotroceni, după căderea Guvernului Bolojan

Kelemen Hunor este al doilea lider care participă la consultările informale convocate de președintele Nicușor Dan. Discuțiile au fost deschise miercuri la Palatul Cotroceni cu președintele USR, Dominic Fritz.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a ajuns astăzi în jurul orei 09:30 la Palatul Cotroceni, ca să discute cu președintele Nicușor Dan despre viziunea formațiunii cu privire la ce urmează acum că Guvernul Bolojan a fost demis, potrivit surselor hotnews.ro.

Kelemen Hunor spunea că UDMR își dorește „să refacem coaliţia“

Ieri, Kelemen Hunor spunea că UDMR își dorește „să refacem coaliţia care a funcţionat până acum o lună de zile, adică PSD, PNL, USR, UDMR, grupul minorităţilor naţionale.” Această refacere a fost respinsă de PNL și USR în ședințele interne de după ce moțiunea de cenzură a fost adoptată.

Președintele UDMR a explicat și că nu ia în calcul varianta unui guvern cu micile formațiuni din Parlament

Președintele UDMR a explicat și că nu ia în calcul varianta unui guvern cu micile formațiuni din Parlament – POT, S.O.S România, PACE și parlamentari neafiliați – pe care în trecut i-a numit „orfanii politici ai Parlamentului”.

„Ei nu au cum (să intre la guvernare). Eu nu renunț nici la USR nici la PNL. Ieri (marți, n.red.) 281 au renunțat la coaliția noastră. Noi trebuie să ne așezăm la masă. Să vedem soluțiile pe care le putem pune în practică. Nu există în acest moment această soluție, pur și simplu, în acest moment, în afară de aritmetică, trebuie găsite și argumente politice”, a declarat miercuri, la Parlament, Kelemen Hunor. 

Este de așteptat ca și ceilalți doi lideri ai coaliției destrămate, Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan să meargă zilele acestea la Cotroceni.

Citeşte şi: ANAT: Voucherele de vacanță au valoarea de 800 de lei, iar angajații nu trebuie să achite încă 800 pentru a le folosi


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS