Administrația Prezidențială a transmis că președintele Klaus Iohannis își va duce mandatul la termen și nu va demisiona din funcție, în contextul informațiilor cum că șeful statului ar candida la alegerile parlamentare pe listele PNL.
Administraţia Prezidenţială a venit, marţi, cu precizări, în contextul informaţiilor vehiculate în spaţiul publici privind o posibilă candidatură a preşedintelui Klaus Iohannis pe lista PNL la Senat. Șeful statului îşi va încheia mandatul la termen şi nu intenţionează să demisioneze din funcţia de Preşedinte.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, precizează că îşi va încheia mandatul
„Având în vedere informaţiile vehiculate în spaţiul public, Preşedintele României, Klaus Iohannis, precizează că îşi va încheia mandatul la termen şi nu intenţionează să demisioneze din funcţia de Preşedinte”, a transmis Administraţia Prezidenţială.
În spaţiul public s-a vehiculat o posibilă candidatură a preşedintelui Iohannis la alegerile parlamentare, deschizând lista PNL la Senat, dar şi o demisie a acestuia din funcţia de preşedinte, pentru a se putea înscrie în partid, în condiţiile în care Constituţia interzice şefului statului să facă politică.
Citeşte şi: Gorjenii strâng alimente pentru sinistrații din Galați