2.4 C
Craiova
luni, 30 noiembrie, 2020
Știri de ultima oră Politica National Marea Britanie: Restricții pentru cetățenii UE cu antecendete penale

Marea Britanie: Restricții pentru cetățenii UE cu antecendete penale

Marea Britanie înăsprește regimul de acces pentru cetăţenii Uniunii Europene care au antecedente penale, conform Ministerului de Interne britanic, potrivit BBC.

Persoanele condamnate la peste un an de închisoare vor fi respinse. Anterior, oficialii trebuiau să selecteze persoanele din UE care prezentau o reală ameninţare.

Însă lipsa unui acord Brexit ar putea face mai dificilă identificarea infractorilor străini.

Alte reguli care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie prevăd că locuitorii UE care au comis orice infracţiune în ultimul an ar putea fi, de asemenea, interzişi.

Cetăţenii UE ar putea fi respinși și dacă au fost condamnaţi la mai puţin de un an de închisoare, în condițiile în care oficialii britanici vor verifica istoricul penal complet şi natura activităţilor desfăşurate în Marea Britanie

Delincvenţii care nu au executat o pedeapsă cu închisoarea ar putea fi interzişi dacă există dovezi că sunt recidivişti, cauzează „vătămări grave” sau prezenţa lor în Marea Britanie nu este „favorabilă binelui public”

Respinse ar mai putea fi persoanele implicate într-o căsătorie falsă, precum şi cei care încalcă reglementările vamale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Au trecut peste eșecul cu Steaua. SCMU Craiova, victorie...

Eșecul de sâmbătă, cu Steaua (2-3), se...

ȘTIRI GdS

Ce amendă a primit o craioveancă după ce s-a...

S-a certat cu prietenul și a sunat la 112. Asta a făcut o craioveancă de 29 de ani. Femeia s-a răzgândit imediat, însă polițiștii au depistat-o și au amendat-o.

Ludovic Orban: Pensiile speciale pentru aleşii locali vor fi...

Premierul Ludovic Orban spune că pensiile speciale pentru aleşii locali vor fi din nou amânate.

Gorjul rămâne „verde“ la rata de infectare cu Covid-19....

Gorjul rămâne „verde“ la rata de infectare cu Covid-19, potrivit raportării transmise, duminică, de Grupul de Comunicare Strategică.

Pieton accidentat mortal pe Centura de Nord a Craiovei

Pieton accidentat mortal pe Centura de Nord a Craiovei. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Peste 13.000 de români confirmați cu coronavirus, internați în...

Peste 13.000 de români confirmați cu coronavirus sunt internați în prezent în spitalele de profil din țară, informează GCS.

Ghinionul se ține scai! România a rămas fără Crina...

La ultimele teste pentru COVID-19, Crina Pintea, pivotul naționalei de handbal feminin și una dintre cele mai valoroase jucătoare tricolore, a fost...