21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalEmmanuel Macron va discuta cu şeful AIEA şi "în curând" cu Vladimir Putin

Emmanuel Macron va discuta cu şeful AIEA şi „în curând” cu Vladimir Putin

Emmanuel Macron a anunţat că va vorbi „în curând” cu Vladimir Putin despre probleme de securitate din jurul sectorului „nuclear civil” din Ucraina, după ce discuta, duminică, cu directorul general al AIEA.

Reamintind că, săptămâna aceasta, în cursul vizitei sale în Statele Unite, a discutat „multe ore” cu preşedintele american Joe Biden despre războiul din Ucraina şi implicaţiile sale , „cu scopul a avea un mandat colectiv”, şeful statului francez a indicat că, duminică, va sta „din nou de vorbă cu Rafael Grossi, şeful Agenţiei Internaţionale de Securitate Energie Atomică (AIEA)

„Pe aceste baze voi putea avea în curând o discuţie specifică cu preşedintele Putin pe tema energiei nucleare civile”, a adăugat el, precizând că, în prealabil, va avea o conversaţie cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, scrie AFP, citată de Agerpres.

Ultima discuţie oficială dintre Emmanuel Macron şi Vladimir Putin a avut loc la 11 septembrie.

Macron a declarat că intenţionează să aibă un contact direct cu preşedintele rus „pe tema energiei nucleare civile

Preşedintele francez a declarat săptămâna trecută că intenţionează să aibă un contact direct cu preşedintele rus „pe tema energiei nucleare civile, în primul rând, şi a centralei atomoelectrice Zaporojie”.

Putin, o nouă discuție și cu Olaf Scholz

Între timp, Putin a vorbit, vineri, la telefon, cu cancelarul german Olaf Scholz, acesta din urmă îndemnând la retragerea trupelor ruse din Ucraina pentru a se ajunge la o „soluţie diplomatică”.

Cu cancelarul Scholz, „suntem în strânsă coordonare şi cred că este foarte bine că avem contact regulat şi unii şi alţii” cu Putin, a subliniat sâmbătă Macron la postul de televiziune TF1.

Şeful statului francez a explicat cu acelaşi prilej că a a avut un schimb de idei cu preşedintele Biden despre „arhitectura de securitate în care dorim să trăim mâine”.

Pentru că „unul din punctele esenţiale” pentru Vladimir Putin „este teama că NATO va veni la uşa sa, este desfăşurarea de arme care poate ameninţa Rusia”.

„Acest subiect va face parte din subiectele pentru pace (…). Cum ne protejăm aliaţii şi statele membre (ale NATO) oferind Rusiei garanţii pentru propria sa securitate în ziua în care aceasta se întoarce la masa” negocierilor, a argumentat preşedintele francez.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS