11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalSUA cer o reuniune publică a Consiliului de Securitate al ONU în criza ucraineană

SUA cer o reuniune publică a Consiliului de Securitate al ONU în criza ucraineană

Statele Unite au solicitat organizarea, luni, a unei reuniuni publice a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite pentru a discuta „ameninţarea la adresa păcii şi securităţii internaţionale reprezentată de acumularea forţelor ruse la graniţa cu Ucraina”, potrivit Reuters.

“Peste 100.000 de militari ruşi sunt dislocaţi la graniţa cu Ucraina, iar Rusia se angajează în alte acte de destabilizare ce vizează Ucraina, ceea ce constituie o ameninţare clară la adresa păcii şi securităţii internaţionale şi a Cartei Naţiunilor Unite”, a declarat ambasadoarea SUA la ONU.

“În timp ce continuăm fără încetare abordarea diplomatică pentru a reduce tensiunile în faţa acestei ameninţări grave la adresa păcii şi securităţii europene şi globale… membrii Consiliului de Securitate trebuie să examineze cu atenţie faptele”, a spus Linda Thomas-Greenfield într-un comunicat preluat de France Presse.

Aceştia trebuie “să ia în considerare ce este în joc pentru Ucraina, pentru Rusia, pentru Europa şi pentru obligaţiile şi principiile fundamentale ale ordinii internaţionale dacă Rusia va invada în continuare Ucraina”, a spus ea, făcând implicit aluzie la anexarea peninsulei Crimeea în 2014 de către Rusia.

Iniţial, Statele Unite au sperat să poată organiza vineri această reuniune a Consiliului de Securitate, potrivit unor diplomaţi, potrivit Agerpres. Dar, conform acestor surse, au acceptat să fie amânate pentru luni pentru a nu interfera cu discuţia telefonică dintre preşedintele Franţei, Emmanuel Macron şi omologul său rus, Vladimir Putin programată vineri.

Luni va fi ultima zi a preşedinţiei norvegiene a Consiliului, care va fi preluată de marţi de către Rusia pentru luna februarie. Cererea unei întâlniri luna viitoare ar fi fost mai complicată pentru Statele Unite, în condiţiile în care Rusia controlează agenda Consiliului.

.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS