24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaUn kurd sirian și-a dat foc în fața sediului ONU din Geneva

Un kurd sirian și-a dat foc în fața sediului ONU din Geneva

Un kurd sirian în vârstă de aproximativ 30 de ani şi-a dat foc miercuri în faţa sediului agenţiei ONU pentru refugiaţi de la Geneva, fiind transportat de urgenţă la spital pentru a primi îngrijiri, porivit www.haaretz.com.
Bărbatul, care locuieşte în Germania, a fost transportat de urgenţă cu elicopterul la unitatea pentru arşi a spitalului universitar din Lausanne, unde primeşte îngrijiri, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliţiei din Geneva, Silvain Guillaume-Gentil.

Suntem întristaţi şi şocaţi de incidentul de autoincendiere care s-a întâmplat în faţa sediului nostru din Geneva în această dimineaţă’, a declarat Andrej Mahecic, purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).

Bărbatul şi-a dat foc şi apoi a încercat să intre în clădirea agenţiei, însă personalul de securitate şi cel medical au intervenit, iar flăcările au fost stinse, a precizat Mahecic. ‘Sperăm că îşi va reveni’, a adăugat el.

Sediul UNHCR se află vizavi de un adăpost pentru solicitanţi de azil, printre care se află şi kurzi sirieni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS