10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAlina Gorghiu a fost aleasă președinte al PNL Argeș

Alina Gorghiu a fost aleasă președinte al PNL Argeș

Senatorul Alina Gorghiu a fost aleasă, sâmbătă, preşedinte al PNL Argeş cu majoritate de voturi, exprimate de delegaţii prezenţi la conferinţa de alegeri de la Piteşti, scrie agerpress.

„Le mulţumesc colegilor mei din conducerea centrală pentru suport, domnului secretar general, primarilor, delegaţilor, invitaţilor. Sunteţi o echipă de milioane! (…). Daţi-mi voie să cred că următorii ani sunt anii PNL în Argeş. Mulţumesc încă o dată tuturor”, a spus Alina Gorghiu, după anunţarea rezultatelor.

Gorghiu a obţinut 319 voturi, situându-se la mare distanţă de ceilalţi doi contracandidaţi Doru Georgescu şi Constantin Zăbavă.

Zăbavă, în discursul ţinut înainte de votare, a anunţat că votul său îl va da Alinei Gorghiu.

„Eu am doar un singur vot, nu am vorbit cu nimeni, dar doamnei Gorghiu, care seamănă foarte bine cu nepoata mea din SUA, îi ofer votul meu”, a spus Constantin Zăbavă.

Alina Gorghiu a spus că îşi propune creşterea scorului electoral al PNL în judeţ, a vorbit despre dezvoltarea locală şi a subliniat că îşi asumă misiunea ca „liberalismul să revină acasă”, în Argeş.

Funcţia de preşedinte al PNL Argeş a rămas vacantă după demisia deputatului Adrian Miuţescu, unul dintre parlamentarii care au plecat din PNL odată cu fostul preşedinte al partidului Ludovic Orban. Interimatul a fost preluat la sfârşitul anului trecut de Alina Gorghiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS