Premierul Nicolae Ciucă a declarat că nu are vechime în Partidul Naţional Liberal, nici experienţă politică şi nici că nu vrea să pară ceea ce nu este, dar a punctat că nici nu se va lăsa prizonier.
„Dragi liberali, am scris pe prima pagină a moţiunii că am făcut acest demers conştient că forţa unui partid nu stă într-un om. Forţa partidului este dată de primari, consilieri, preşedinţi de consilii judeţene, este dată de senatori şi deputaţi, dar mai ales este dată de toţi membrii PNL şi de votanţii noştri. Este adevărat – nu sunt un membru cu vechime în partid, nu am experienţă politică şi nici nu vreau să par ceea ce nu sunt, dar niciodată nu mă voi lăsa prizonier. Sunt pregătit să îmi asum această funcţie”, a spus Ciucă, duminică, în discursul susţinut la Congresul extraordinar al PNL.