0.6 C
Craiova
joi, 7 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljProcurorii DNA verifică angajările de la Serviciul de Ambulanţă Dolj

Procurorii DNA verifică angajările de la Serviciul de Ambulanţă Dolj

Procurorii DNA fac, la acestă oră, 18 percheziţii în Craiova şi judeţul Dolj, la persoane fizice şi trei instituţii. Potrivit unor surse judiciare, printre instituţiile în cauză se numără Serviciul de Ambulanţă Dolj şi Spitalul CF Craiova.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în cursul anului 2024, a unor infracțiuni de corupție de către funcționari publici și complici ai acestora. În cursul zilei de 31 octombrie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 18 locații situate în județul Dolj, din care trei sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție și Grupării de Jandarmi Mobile Craiova”, a transmis DNA.

Ancheta ar viza modul în care au fost făcute o serie de angajări la Serviciul de Ambulanţă Dolj şi unele unităţi medicale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS