14.5 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024
Știri de ultima orăPoliticaMinistrul rus de Externe susține că întâlnirea cu secretarul de stat american s-a încheiat cu un acord

Ministrul rus de Externe susține că întâlnirea cu secretarul de stat american s-a încheiat cu un acord

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, susține că întâlnirea cu secretarul de stat american Antony Blinken s-a încheiat cu un acord între cele două părți. Înaltul diplomat de la Moscova a precizat că SUA vor răspunde săptămâna viitorare, în scris, la cerințele de securitate ale Rusiei. 

„Am discutat astăzi despre Ucraina. Colegii noștri americani au încercat încă o dată să pună în prim plan problemele de la granița dintre Rusia și Ucraina, au încercat să condiționeze orice altceva de necesitatea așa-zisei dezescaladare. Dar s-au încheiat (discuțiile – n.r.) cu un acord că săptămâna viitoare vom primi răspunsuri scrise la toate propunerile noastre”, a declarat Lavrov reporterilor.

Lavrov i-a spus lui Blinken că nu se aștepta la o evoluție a situației

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a strâns mâna cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov în debutul întâlnirii, înainte ca cei doi diplomați să se așeze la discuții.

Lavrov i-a spus lui Blinken că nu se aștepta la o evoluție a situației tensionate în cadrul discuțiilor de la Geneva.

„Propunerile (noastre) sunt extrem de concrete și așteptăm răspunsuri la fel de concrete”, a afirmat Lavrov, potrivit Reuters.

„Acesta este un moment critic. Ai dreptate: nu ne așteptăm să rezolvăm diferențele noastre aici astăzi”, i-a răspuns Blinken în remarcile sale de deschidere.

„Dar sper și mă aștept că putem testa dacă calea diplomației, a dialogului, rămâne deschisă”

„Dar sper și mă aștept că putem testa dacă calea diplomației, a dialogului, rămâne deschisă. Ne angajăm să mergem pe acea cale, să rezolvăm divergențele în mod pașnic și sper să testăm această propunere astăzi”, a adăugat Blinken.

De asemenea, şeful diplomaţiei americane a avertizat că în caz de invazie va urma un răspuns „unit, rapid şi sever” din partea Occidentului, însă a data asigurări că Statele Unite continuă să caute o soluţie diplomatică.

Întrebat de CBS News dacă Rusia a fost intimidată de Ucraina, ministrul adjunct de externe al Rusiei, Serghei Riabkov, a afirmat la sosirea la discuțiile de la Geneva că „nu ne este frică de nimeni, nici măcar de SUA”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS