6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaContre între Cîțu și Mihăilă pe tema bugetului de la Sănătate

Contre între Cîțu și Mihăilă pe tema bugetului de la Sănătate

Premierul Florin Cîțu și ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, s-au contrat, aseară, pe bugetul de la Sănătate. Mihăilă a afirmat că la instituţia pe care o conduce s-au făcut „toate transferurile posibile” de fonduri între diferite programe, pentru a putea asigura sumele necesare nevoilor acute ale pacienţilor.

Ministrul din partea USR-PLUS a respins, astfel, afirmaţia premierului cum că au existat bani neutilizaţi care puteau fi folosiţi pentru plata personalului implicat în campania de vaccinare.

„Printre puţinele fonduri care apar disponibile la Ministerul Sănătăţii în buget şi la care a făcut referire prim-ministrul au fost cele 450 de milioane de lei la titlul Transferuri de capital. Din aceşti bani, 60 de milioane de lei au fost repartizaţi unităţilor sanitare, pe secţiile de neonatologie, pentru dotarea cu incubatoare, în baza unei achiziţii centralizate demarată în 2016, finalizată acum. Celelalte fonduri au fost repartizate unităţilor sanitare în aprilie şi mai 2021, pentru dotarea cu aparatură şi pentru reparaţii capitale”, a scris Ioana Mihăilă, sâmbătă seară, pe contul său de Facebook.

Mihăilă: „Faptul că vorbim de personalul neplătit se datorează doar iresponsabilităţii prim-ministrului Cîţu“

În postare se arată că unităţile sanitare au primit fila de buget, au semnat contracte cu furnizorii, banii urmând să fie plătiţi în momentul în care este furnizată marfa. Sumele figurează necheltuite, dar angajate, iar Ministerul Sănătăţii nu mai poate beneficia de aceste credite de angajament.

Ioana Mihăilă
Ioana Mihăilă / Foto: G4Media.ro

„Pentru informarea domnului prim-ministru, am apelat chiar şi la aceşti bani, în luna august Ministerul Sănătăţii a transmis unităţilor care beneficiau de sume mai mari o adresă prin care se solicita disponibilizarea banilor necheltuiţi, dar spitalele au răspuns că nu au sume de disponibilizat. (…) Repet: faptul că astăzi vorbim de personalul neplătit, de lipsa de bani pentru programele de sănătate ale pacienţilor şi de lipsa de resurse pentru ambulanţe şi medicamente se datorează doar iresponsabilităţii prim-ministrului Cîţu”, a mai scris Ioana Mihăilă.

Contre între Cîțu și Mihăilă. Ce acuze adusese premierul ministrului Sănătății

Premierul Florin Cîţu a afirmat sâmbătă, la Oradea, că la Ministerul Sănătăţii au rămas nedistribuiţi 480 de milioane de lei, bani ce puteau fi folosiţi, conform Legii bugetului de stat, pentru acoperirea cheltuielilor legate de vaccinare.

„Eu nu ştiu de ce lumea încearcă să-şi arate incompetenţa pe ultima sută de metri. La rectificarea bugetară (…) se vede că sunt 483 de milioane, cred, 480 de milioane necheltuiţi care sunt nedistribuiţi. Aceşti bani erau acolo, la Ministerul Sănătăţii, iar dacă cineva avea curiozitatea să citească Legea bugetului aprobată la începutul anului, vedea că putea să redistribuie banii pentru orice cheltuială care ţine de vaccinare în timpul acestui an. Deci erau 480 de milioane”, a spus premierul, răspunzând unei întrebări referitoare la acuzaţiile pe care i le-a adus anterior ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.

„Până la urmă nu o să pot să fiu ministrul fiecărui portofoliu. Există miniştri care să fie responsabili pentru execuţia bugetară. Dacă nu eşti responsabil (…). Interesant cum de fiecare dată când se pregătesc să plece de la minister apar şi problemele, nu înainte”, a mai declarat premierul.

Scandalul dintre miniștrii USR-PLUS și premier par să atingă din ce în ce mai multe domenii, după ce l-a revocat pe Stelian Ion din funcția de ministru al Justiției și după eșecul negocierilor din coaliție. Dan Barna a anunțat vineri, la scurt timp după ce partidul său a depus moțiunea de cenzură prin care speră să-l dea afară pe Florin Cîțu din Palatul Victoria, că miniștrii USR-PLUS își vor depune demisiile din Guvern săptămâna viitoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS