5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalMinistrul rus de externe precizează în ce caz va interveni Rusia în Afganistan

Ministrul rus de externe precizează în ce caz va interveni Rusia în Afganistan

Rusia nu va întreprinde nicio acţiune în ceea ce priveşte conflictul afgan atât timp cât ostilităţile nu se extind peste hotarele Afganistanului în ţări terţe, astfel că pentru moment se va limita să invite părţile beligerante la dialog, a declarat vineri ministrul rus de externe Serghei Lavrov, citat de agenţiile de presă EFE şi RIA Novosti.

„Evenimentele din Afganistan ne preocupă exclusiv din punctul de vedere al unei posibile ‘revărsări a problemelor’ pe teritoriul aliaţilor noştri”, a declarat Lavrov în timpul unei conferinţe de presă comune susţinute cu omologul său indian, Subrahmanyam Jaishankar.

Şeful diplomaţiei ruse a subliniat că atât timp cât ostilităţile se produc pe teritoriul Afganistanului, Moscova „nu intenţionează să întreprindă nicio acţiune în privinţa conflictului afgan, cu excepţia reiterării apelurilor sale insistente pentru ca procesul politic, pe care toţi afganii l-au susţinut în vorbe, să înceapă cât mai curând posibil”, potrivit RIA Novosti.

În plus, Moscova susţine punerea în aplicare a acordurilor dintre Washington şi talibani, a spus ministrul rus.

O delegaţie a mişcării talibane a sosit joi la Moscova pentru negocieri cu privire la viitorul Afganistanului şi pentru a se întâlni cu reprezentantul special al preşedintelui Federaţiei Ruse pentru Afganistan, Zamir Kabulov, notează RIA Novosti.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că preşedintele Vladimir Putin sprijină desfăşurarea unui dialog între părţi într-o situaţie atât de tensionată.

„Sunt necesare contacte pe fondul evoluţiei situaţiei atât de tensionate din Afganistan, al evoluţiei situaţiei la graniţa dintre Afganistan şi Tadjikistan”, a afirmat Peskov într-o conferinţă de presă vineri, evitând să răspundă la întrebarea jurnaliştilor dacă Kremlinul va recunoaşte guvernul taliban în cazul preluării puterii la Kabul.

Shahabuddin Delawar, liderul delegaţiei insurgente care se află în vizită la Moscova, a declarat vineri, în timpul unei conferinţe de presă, că insurgenţii controlează în prezent „85% din teritoriul Afganistanului”.

Talibanii controlează deja în jur de 250 din cele 398 de districte afgane, într-o ofensivă virulentă care a început la 1 mai, când SUA şi NATO au început procesul de retragere a trupelor internaţionale după două decenii de conflict.

În acest sens, Moscova a avertizat asupra unei creşteri a tensiunii la graniţa dintre Afganistan şi Tadjikistan, două treimi din această frontieră fiind acum sub controlul insurgenţilor.

Deşi delegaţia talibanilor a declarat la Moscova că încă mai caută o soluţie politică la conflictul afgan, discuţiile interafgane de la Doha sunt în impas şi nu au putut fi relansate în ultimele şase luni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS