7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalSiria: Bashar al-Assad, reales președinte

Siria: Bashar al-Assad, reales președinte

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a fost reales pentru un mandat de şapte ani cu 95,1% din voturi, conform unui anunţ făcut joi de preşedintele parlamentului de la Damasc, după un scrutin criticat de opoziţie şi de statele occidentale, potrivit www.abc.net.au.

Ceilalţi doi contracandidaţi la scrutinul de miercuri, Abdallah Salloum Abdallah, fost ministru şi parlamentar, şi Mahmoud Marei, membru al opoziţiei tolerate de guvern, au obţinut 1,5%, respectiv 3,3% din voturi.

Într-o ţară devastată de război din 2011, 14,2 milioane de persoane au participat la vot, ceea ce înseamnă o rată de participare de 76,64%.

Alegerile au fost organizate în zonele controlate de regim, adică două treimi din teritoriul Siriei, precum şi în unele ambasade din străinătate.

În 2014, Bashar al-Assad a obţinut peste 88% din voturi, conform rezultatelor oficiale.

Statele occidentale au calificat alegerile ca nefiind libere şi corecte, iar opoziţia siriană a denunţat o “mascaradă”.

Cu o campanie electorală desfăşurată sub sloganul “Speranţă prin muncă”, Bashar al-Assad a urmărit să se impună ca singurul arhitect al unei reconstrucţii de care Siria are disperată nevoie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS