10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalTratatul dintre România și Iordania privind extrădarea, semnat duminică

Tratatul dintre România și Iordania privind extrădarea, semnat duminică

Ministrul de externe Bogdan Aurescu a avut duminică, la Amman, în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în Iordania, consultări cu omologul său Ayman Safadi, cei doi oficiali semnând totodată Tratatul între România şi Iordania privind extrădarea.

Un comunicat de presă difuzat duminică seară de MAE informează că ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut astăzi, la Amman, consultări cu ministrul iordanian al afacerilor externe și expatriaților Ayman Safadi, în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în Regatul Hașemit al Iordaniei. „Subiectele centrale ale convorbirilor cu omologul iordanian le-au reprezentat stadiul şi perspectivele de dezvoltare a relaţiilor bilaterale, precum şi evaluarea posibilităţilor de aprofundare a cooperării la nivel internaţional, inclusiv din perspectiva relației UE-Iordania și NATO-Iordania”, spune MAE.

Potrivit sursei citate, cu ocazia întrevederii, cei doi miniștri au semnat Tratatul între România și Iordania privind extrădarea.

De asemenea, a fost semnat, în prezența celor doi miniștri, de către secretarul de stat în MAI Raed Arafat și omologul său iordanian, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Regatului Haşemit al Iordaniei privind cooperarea în domeniul prevenirii, limitării şi înlăturării efectelor dezastrelor, mai anunță MAE.

Cazul interlopului „Jenică Boenică”, fugit în Iordania, care sfidează autoritățile române

Un interlop român acuzat de escrocherii imobiliare și având două condamnări definitive la activ e fugit de mai bine de un deceniu în Iordania. De acolo, el scrie constant mesaje prin care sfidează autoritățile din țară.

Interlopul Romeo Ursu, cunoscut sub numele de „Jenică Boenică”, a fugit în Iordania în urmă cu 13 ani, după ce a primit două condamnări definitive cu închisoarea.

Ocazional, acesta postează pe pagina sa de Facebook mesaje ironice la adresa autorităților din România, care nu au reușit extrădarea sa în tot acest timp, scriau anul trecut jurnaliștii de la Ziare.com.
În iunie 2020, Boenică posta un mesaj în care se lauda că, grație anilor petrecuți în Iordania, a reușit să scape de una dintre condamnările la închisoare, fapt care, spunea el, nu a mai fost reușit de niciun alt fugar din fața justiției din România.

La două zile după această postare, Boenică a intrat în direct la postul România TV și a declarat că autoritățile române nu-i pot face nimic.

„Nu au ce să facă, sunt rezident. Au încercat de trei ori, degeaba. Au încercat cu mult timp în urmă, dar nu au nici o șansă. Sunt rezident, am tot ce necesită ca un personaj ca mine să se integreze în societatea lor, așa că sunt binevenit în societatea asta”, explica interlopul, care le recomanda și altor fugari din calea legii să vină în Iordania.

„Boenică” a fost dat în urmărire generală în 2008, fiind acuzat de înşelăciuni în domeniul imobiliar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS