20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalKelemen Hunor: Am transmis preşedintelui intenţia noastră de a colabora şi a de conlucra pentru o perioadă de 4 ani de zile

Kelemen Hunor: Am transmis preşedintelui intenţia noastră de a colabora şi a de conlucra pentru o perioadă de 4 ani de zile

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi că liderii coaliţiei i-au transmis şefului statului, la consultările de la Palatul Cotroceni, intenţia lor de a colabora şi a de conlucra pentru o perioadă de patru ani de zile.

Kelemen Hunor s-a declarat convins că, miercuri seara, după votul Parlamentului, România va avea un guvern nou.

„Am transmis preşedintelui intenţia noastră de a colabora şi a de conlucra pentru o perioadă de patru ani de zile. Avem o responsabilitate uriaşă, avem o oarecare experienţă în a lucra în coaliţie, în echipă şi sunt convins că această perioadă care urmează, cu eforturile necesare, prin colaborare şi prin creşterea gradului de încredere va însemna un lucru bun pentru România.

De aceea eu sunt optimist astăzi fiindcă, după câteva zile, am reuşit să formăm o echipă, să formăm un program de guvernare şi o echipă de guvernare şi sunt convins că mâine seară, după votul Parlamentului, România va avea un guvern nou şi va începe munca imediat după învestirea Guvernului”, a precizat Kelemen Hunor, la Parlament, într-o declaraţie de presă comună a liderilor coaliţiei, după ce au participat împreună la consultările de la Palatul Cotroceni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS