8.6 C
Craiova
duminică, 24 ianuarie, 2021
Știri de ultima oră Politica Joe Biden, în favoarea unei graniţe deschise între Marea Britanie şi Irlanda

Joe Biden, în favoarea unei graniţe deschise între Marea Britanie şi Irlanda

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, a declarat marţi că nu vrea să vadă o graniţă păzită între Irlanda şi Marea Britanie. Acesta a adăugat că a discutat anterior problema cu prim-miniştrii britanic şi irlandez, dar şi cu alţi lideri europeni, potrivit Reuters.

Joe Biden a subliniat importanţa protejării acordului de pace privind Irlanda de Nord în procesul Brexit în cadrul unei discuţii telefonice cu premierul britanic Boris Johnson la începutul lunii, după ce candidatul Partidului Democrat a câştigat alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie.

„Nu vrem o graniţă păzită”

Biden le-a spus jurnaliştilor din Wilmington, Delaware, că frontiera trebuie să fie deschisă.”Nu vrem o graniţă păzită”, a răspuns el, întrebat de un reporter despre ce le-ar spune negociatorilor Brexit.

Executivul britanic negociază un acord comercial cu Uniunea Europeană

Executivul britanic al premierului Boris Johnson negociază un acord comercial cu Uniunea Europeană susţinând, în acelaşi timp, că este dispus să părăsească Uniunea şi în absenţa convenirii unei înţelegeri. Asta ar putea complica situaţia sensibilă de la graniţa provinciei britanice a Irlandei de Nord cu Irlanda, singura frontieră terestră a Regatului Unit cu UE.

Johnson a propus în septembrie o lege care ar încălca prevederile protocolului referitor la Irlanda de Nord din tratatul Brexit

Johnson a propus în septembrie o lege care ar încălca prevederile protocolului referitor la Irlanda de Nord din tratatul Brexit care urmăresc să evite o frontieră vamală fizică între provincia britanică şi Irlanda, stat membru al UE.

Joe Biden, care a vorbit despre importanţa moştenirii sale irlandeze, a avertizat în urmă cu câteva luni, în calitate de candidat la preşedinţie, că Marea Britanie trebuie să onoreze Acordul din Vinerea Mare (1998) în procesul retragerii sale din blocul european, altfel neputând exista un acord comercial separat cu SUA.

Johnson nu s-a întâlnit niciodată pe Biden, iar comentatorii au sugerat că premierul britanic va trebui să depună eforturi considerabile pentru a construi o „relaţie specială” cu Washingtonul, aliatul istoric al Londrei.

Premierul Irlandei a declarat că speră în conturarea unui acord de liber schimb în contextul Brexit

Premierul Irlandei a declarat luni că speră în conturarea unui acord de liber schimb în contextul Brexit până la sfârşitul acestei săptămâni, în pofida „divergenţelor fundamentale” existente între părţi, menţionate de negociatorul UE. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Liga 1 / Gaz Metan se apropie din ce...

Gaz Metan Mediaș se află într-o formă foarte bună...

ȘTIRI GdS

Joe Biden a avut prima discuție cu un lider...

Președintele Joe Biden a avut sâmbătă prima convorbire telefonică cu un lider european, și anume cu premierul britanic Boris Johnson. Joe Biden şi Boris Johnson au discutat despre beneficiile unui...
00:07:44

Autoritățile ruse acuză Ambasada SUA de ”încurajarea acţiunilor...

  Proteste ale opoziţiei au avut loc în zeci de oraşe din Rusia, inclusiv în Moscova, Vladivostok, Habarovsk, Novosibirsk şi Cita. Printre persoanele reținute se numără...

Senatul a confirmat viitorul secretar al apărării american

Senatul american a validat vineri nominalizarea președintelui Joe Biden pentru a conduce Pentagonul, generalul Lloyd Austin urmând să fie primul secretar al apărării afro-american...

Rusia salută dorința lui Biden de a prelungi tratatul...

Kremlinul a spus astăzi că salută intenția noului președinte american Joe Biden de a extinde tratatul de control al armelor nucleare cu Rusia. Kremlinul...

Klaus Iohannis a semnat acreditările pentru 12 ambasadori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 22 ianuarie, acreditările pentru 12 ambasadori, potrivit Administrației Prezidențiale. A semnat următoarele decrete: Decret privind acreditarea domnului Răzvan...

Legea care conferea statut special limbii ruse în Republica...

Curtea Constituţională de la Chişinău a declarat azi neconstituţională legea care conferea un statut special limbii ruse, anunță hotnews. Hotărârea este definitivă Magistraţii au adoptat hotărârea...