22 C
Craiova
vineri, 18 septembrie, 2020
Știri de ultima oră Politica UE nu-l recunoaşte pe Lukaşenko ca preşedinte al Belarusului şi anunţă sancţiuni

UE nu-l recunoaşte pe Lukaşenko ca preşedinte al Belarusului şi anunţă sancţiuni

Uniunea Europeană nu-l recunoaşte pe Aleksandr Lukaşenko ca preşedinte al Belarusului şi se pregăteşte să impună importante sancţiuni responsabililor regimului din această ţară, a anunţat astăzi şeful diplomaţiei europene, scrie agerpres, citând France Presse.

UE consideră alegerile frauduloase

„Considerăm că alegerile din 9 august sunt frauduloase şi nu-l recunoaştem pe Lukaşenko drept preşedinte legitim al Belarusului“, a declarat spaniolul Josep Borrell, în timpul unei dezbateri în Parlamentul European în sesiune plenară la Bruxelles.

„Suntem în curs de adoptare a sancţiunilor vizând un număr semnificativ de responsabili pentru violenţe, represiune şi falsificarea rezultatelor alegerilor“, a adăugat el.

„Aceste sancţiuni ar trebui adoptate înaintea Consiliului European organizat pe 24 şi 25 septembrie la Bruxelles, dacă vrem să menţinem credibilitatea europeană“, a precizat el. Decizia ar trebui luată în cadrul reuniunii miniştrilor de externe ai UE lunea viitoare la Bruxelles, menţionează AFP.

„Vrem o soluţie care să permită sancţiuni împotriva Turciei şi Belarusului în acelaşi ritm“, a subliniat el.

Sancţiuni suplimentare dacă nu Belarus nu încetează arestarea protestatarilor

UE procedează, de asemenea, la o examinare a relaţiilor sale cu Belarus pentru a „identifica domeniile în care contactele ar trebui suspendate sau revizuite. Cele în care are interes să iniţieze şi chiar să intensifice contactele şi să sprijine poporul şi societatea civilă belarusă şi domeniile în care UE poate oferi asistenţă suplimentară dacă există o evoluţie către un nou Belarus democratic“, a adăugat spaniolul.

Josep Borrell a denunţat continuarea represiunii în Belarus, unde „peste 7.500 de manifestanţi paşnici au fost arestaţi şi 500 de cazuri de tortură au fost înregistrate şi documentate“.

„Dacă situaţia continuă să se deterioreze, vor fi luate în considerare sancţiuni suplimentare (…). Cerem autorităţilor din Belarus să găsească o ieşire din criză punând capăt violenţei şi detenţiilor ilegale şi stabilind un dialog naţional incluziv“, iar UE este gata să „susţină orice iniţiativă credibilă“ în această direcţie, a precizat şeful diplomaţiei europene.

UE cere noi alegeri

„Noi alegeri sub supravegherea OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa) ar fi cea mai bună soluţie, dar până acum nu am reuşit să luăm legătura cu autorităţile din Belarus la niciun nivel“, a deplâns el.

„Determinarea lui Lukaşenko de a rămâne la putere cu sprijinul aparent din ce în ce mai mare din partea Moscovei face ca toate acestea să fie dificile“, a conchis Borrell, la o zi după o întâlnire între preşedintele Belarusului şi omologul rus Vladimir Putin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Liga 3 / Galerie foto: Universitatea II Craiova ...

Universitatea II Craiova a înregistrat vineri o...

ȘTIRI GdS

România participă la misiunea OSCE din Belarus

Ţara noastră face parte din misiunea OSCE care va investiga încălcarea drepturilor omului și fraudele electorale de la alegerile prezidențiale din Belarus.

Nelu Tătaru: Am contractat 3 milioane de doze de...

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, astăzi, la Brăila, că au fost contractate, până în prezent, 3 milioane de doze de vaccin...
00:07:53

Noi acuzații la adresa lui Trump: Un fost model...

Un fost model, Amy Dorris, susține, într-un interviu pentru The Guardian, că a fost agresată sexual de actualul președinte american Donald Trump care...

Apropiații lui Aleksei Navalnîi spun că au găsit Noviciok...

Într-o sticlă de apă goală din camera de hotel a lui Aleksei Navalnîi, din oraşul siberian Tomsk, au fost detectate urme de...

Klaus Iohanis, despre promulgarea legii privind stimulentele profesorilor: ”Dacă...

În cadrul conferinței de presă de la Palatul Cotroceni președintele Klaus Iohannis a răspuns întrăbărilor adresate de jurnaliști

Turcia, atenţionată de Ursula von der Leyen să renunţe...

Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, a atenţionat astăzi Turcia să renunţe la orice tentativă de „intimidare“ a vecinilor săi în...