30 C
Craiova
joi, 13 august, 2020
Știri de ultima oră Politica National O nouă taxă pentru firme, propusă în Parlament

O nouă taxă pentru firme, propusă în Parlament

Firmele care au profit brut de cel puțin 1 milion de lei pe an vor fi taxate cu 1% pentru alimentarea unui fond prin care tinerii ar urma să fie susținuți să-și cumpere locuințe, conform unei propuneri de lege depuse la Parlament de 12 senatori și deputați de la PSD și ALDE, printre care și fostul ministru pentru Mediul de Afaceri, Ștefan Oprea, potrivit startupcafe.

Propunerea de lege privind înființarea și utilizarea Fondului de Solidaritate „Locuințe pentru Tinerii Români” vrea să instituie un sprijin prin care persoanele căsătorite, cu vârste sub  35 de ani, să-și cumpere locuințe în rate.

Fondul de solidaritate

Din fondul de solidaritate, tinerii vor beneficia de plata avansului de până la 15% din valoarea locuinței, dar nu mai mult de 15.000 de euro, la cumpărarea acesteia. Vor avea prioritate cuplurile de medici, profesori, zootehniști, agronomi, absolvenți de teologie care se mută la sate, precum și cuplurile cu copii, conform propunerii de lege.

Beneficiarii vor returna sumele primite din fond, începând cu anul 6 de la obținerea sprijinului, în 10 ani, în rate egale. Aceste rate, împreună cu ratele de la credit, nu vor depăși o treime din veniturile familiei.

Fondul ar urma să fie administrat de Ministerul Lucrărilor Publice și alimentat dintr-o taxă specială de la firmele din România.

Propunerea de lege mai prevede:

  • „Societățile comerciale care, la finalul ultimului an fiscal, au avut un profit brut minim de 1.000.000 lei vor transfera 1% din acesta către Fondul de Solidaritate Locuințe pentru tinerii români.
  • Transferul (…) se va efectua până la data de 30 iunie a anului în care se depun documentele financiare la organele fiscale teritoriale competente, pentru anul anterior.
  • Sumele transferate la Fondul de Solidaritate Locuințe pentru tinerii români sunt cheltuieli deductibile”.

Propunerea de lege a fost depusă la Senat abia săptămâna trecută. Pentru a intra în vigoare, textul legislativ are nevoie să treacă prin comisiile competente ale Senatului, apoi de plen, iar apoi, la fel, la Camera Deputaților. Pe urmă, are nevoie să fie promulgată de președinte și publicată în Moitorul Oficial.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

ȘTIRI GdS

Focar Covid la Căminul de Bătrâni. Poliţia a deschis...

126 de persoane de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Craiova s-au infectat cu noul coronavirus. După ce în...

VIDEO / Focar de coronavirus la Spitalul Filiaşi. Prefectul...

Focar de coronavirus la Spitalul Filiaşi. Opt angajaţi de la Spitalul Orăşenesc din Filiaşi au fost testaţi pozitiv cu COVID-19.

Tătaru: Starea de alertă ar putea fi prelungită

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, joi, că starea de alertă ar putea fi prelungită, dacă așa va decide Comitetul Național pentru...

Sepsi – „U” Craiova, în prima etapă a sezonului...

Astăzi, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, a avut avut loc tragerea la sorţi a noului program al Ligii 1, pentru sezonul...
00:00:59

Poluare de la incineratorul de deșeuri medicale din Slatina

Imagini incredibile de la incineratorul de deșeuri medicale de la Slatina au fost difuzate de televiziunea publică. După sesizările cetățenilor, inspectorii Gărzii...

Încă două decese de coronavirus în județul Gorj

Încă două persoane au murit de coronavirus în județul Gorj în ultimele 24 de ore. Din datele raportate de către Direcția de...