17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalNou punct de trecere a frontierei de stat româno-sârbe

Nou punct de trecere a frontierei de stat româno-sârbe

Guvernul a aprobat, marţi, deschiderea unui nou punct internaţional de trecere a frontierei de stat româno-sârbe pentru pasageri şi transportul de mărfuri cu vehicule, în regim de bac şi pietonal, între localităţile Moldova Nouă (România) şi Golubac (Republica Serbia), şi a punctului vamal.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, actul normativ prevede că noul punct de trecere a frontierei funcţionează între orele 6.00 şi 20.00 şi, totodată, interzicerea transportului de mărfuri periculoase şi animale vii (care este supus, în mod obligatoriu, controlului fitosanitar şi veterinar), precum şi tranzitul vehiculelor lente.

Cheltuielile de personal, pentru dotări şi alte amenajări specifice se vor suporta de fiecare ordonator de credite pentru instituţiile care desfăşoară activităţi, potrivit prevederilor OUG 105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobată cu modificări prin Legea 243/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în punctele de trecere a frontierei.

MDRAP precizează că valoarea proiectului a fost de 2.352.674,00 euro, sumă finanţată prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, în parteneriat cu Primăria Moldova Nouă (România) şi cu municipalităţile Veliko Gradiste şi Golubac (Republica Serbia).

Valoarea proiectului a fost de 2.352.674,00 euro, din care:
• 1.999.773 euro – finanţare nerambursabilă IPA;
• 216.428 euro – finanţare nerambursabilă Guvernul României;
• 33.297 euro – contribuţia partenerilor români;
• 103.176 euro – contribuţia partenerilor sârbi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS