14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Exclusiv: Dorin Vasilică: Trebuie să fim în Liga a III-a în sezonul viitor!

Fotbal / Exclusiv: Dorin Vasilică: Trebuie să fim în Liga a III-a în sezonul viitor!

Formația Tractorul Cetate a reușit să câștige, din nou, campionatul Ligii a IV-a Dolj și se va pregăti pentru barajul de promovare în Liga a III-a. Gruparea de la malul Dunării s-a impus sâmbătă, în runda a 10-a, ultima din play-off, cu 5-1 în fața echipei CS Cârcea. Golurile învingătorilor au fost marcate de Sârbu (2), Țuculeanu, Stanciu și Puțintelu.

Celelalte rezultate înregistrate sâmbătă în play-off: Dunărea Calafat – UT Dăbuleni 5-0, Metropolitan Ișalnița – Danubius Bechet 6-2.

Clasament final: 1. Tractorul Cetate 40 puncte (golaveraj 47-28), 2. Dunărea Calafat 39 (45-33), 3. Metropolitan Ișalnița 31 (47-46), 4. CS Cârcea 28 (57-46), 5. Danubius Bechet 23 (37-54), 6. UT Dăbuleni 10 (35-61).

Tractorul Cetate va întâlni în barajal de promovare în Liga a III-a pe Unirea Brânceni, formație care s-a impus în campionatul județean din Teleorman. Conform programării FRF, primul joc va avea loc în deplasare, sâmbătă, 15 iunie, de la ora 18.00, iar returul se va disputa pe 22 iunie la Cetate

De menționat că Tractorul Cetate se află la a treia tentativă de a promova în Liga a III-a. În primele două încercări a pierdut în fața echipelor ACS Șirineasa, respectiv Internațional Bălești.

„Experiența băieților noștri și-a spus cuvântul“

Antrenorul campioanei Doljului, Dorin Vasilică, a explicat, pentru GdS, care a fost secretul echipei sale în lupta cu Dunărea Calafat și cum privește dubla din barajul de promovare cu Unirea Brânceni.

„A fost un campionat greu, solicitant, echilibrat. S-a mers umăr la umăr cu Dunărea Calafat până la final, după cum o arată și clasamentul final. Diferența a fost făcută de rezultatele înregristrate în meciurile directe, unde experiența băieților noștri și-a spus cuvântul. Au fost formații bune care au rămas în afara play-off-ului, cum ar fi Podari, care în opinia mea a fost una dintre cele mai bune echipe din campionat. Mă bucur că la sfârșit am fost noi cei care ne-am bucurat“, a spus antrenorul campioanei Tractorul Cetate.

„E a treia încercare de a câștiga barajul, de a promova și sperăm să fie cu noroc de data asta. Avem ceva informații despre Unirea Brânceni. Este o echipă destul de bună, a avut cea mai bună apărare și cel mai bun atac din campionatul din Teleorman, dar și noi avem un lot valoros, deci șansele sunt egale. Este un avantaj că jucăm primul meci la ei, pentru că știm ce avem de făcut în decisivul de la noi. Vrem și trebuie să fim în Liga a III-a în sezonul viitor“, a punctat Dorin Vasilică.

Componența echipei Tractorul Cetate:

-portari: Ionuț Sălceanu, Alin Nica, Robert Simion, Cristian Troc;

–fundași: Daniel Ochea, Ionuț Dragomirescu, Titu Cârstea, Mihai Gherghe, Daniel Ciobanu, Dragoș Țuculeanu, Elvis Chican, Răzvan Harcău, Dorin Petriș, Ionel Răceanu, Ciprian Pitulicu; –mijlocași: Răzvan Doma, Cătălin Brebenel, Costinel Stanciu, Adrian Saizu, Alin Sodoleanu, Geo Mișu, Andrei Dumangiu;

–atacanți: Andrei Sărăcin, Augustin Puțintelu, Daniel Mișa, Cătălin Poenaru, Dorian Vasilică (a), Alin Sârbu.

-președinte: Marian Surugiu, delegat: Constantin Gheorghe, antrenor principal: Dorin Vasilică, antrenori secunzi: Silviu Ghiță, Alin Sârbu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS