Un adolescent de 16 ani s-a înecat, luni seară, în râul Siret, în dreptul localității băcăuane Șerbești.
La fața locului au intervenit pompieri, cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean, iar în sprijin a fost trimis elicopterul SMURD de la Galați.
„Pompierii militari băcăuani au fost solicitați să intervină în comuna Săucești, satul Șerbești, pentru salvarea unui copil scos din apa râului Siret, în stare de inconștiență. (…) Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de echipajele de intervenție și a manevrelor de resuscitare efectuate la fața locului, medicul de pe elicopterul SMURD a declarat decesul victimei, un băiat în vârstă de 16 ani”, a transmis ISU Bacău.
Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracțiunea de ucidere din culpă.
Citeşte şi: Ministerul Educației a afișat mai devreme rezultatele la Evaluarea Națională 2026

