Două femei din județul Vâlcea au fost reținute de polițiști după ce au înșelat o femeie de 64 de ani din Târgu Jiu, căreia i-au luat 1.000 de euro folosind metoda ghicitului. Prejudiciul a fost recuperat și restituit victimei. Incidentul a avut loc pe 10 aprilie, în jurul orei 15:00, pe strada 1 Decembrie 1918 din Târgu Jiu.
Potrivit polițiștilor, victima, o femeie de 64 de ani, a fost abordată de o persoană care i-a spus că îi poate ghici și rezolva anumite probleme.
Sub acest pretext, suspecta a convins-o să îi dea suma de 1.000 de euro, oferindu-i în schimb un șervețel în care se aflau bijuterii fără valoare.
Femeii i s-a spus că nu trebuie să desfacă șervețelul până în noaptea de Înviere.
Două suspecte au fost reținute
În urma cercetărilor, polițiștii au identificat o femeie de 75 de ani din Râmnicu Vâlcea, suspectată că ar fi participat la înșelătorie.
Aceasta a fost reținută pe 18 aprilie pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
Ulterior, pe 20 aprilie, polițiștii au reținut și o a doua suspectă, o femeie de 54 de ani din comuna Bujoreni, județul Vâlcea.
Ambele sunt cercetate pentru înșelăciune.
Prejudiciul a fost recuperat
Polițiștii au reușit să recupereze întreaga sumă de bani și au restituit-o victimei.
Anchetatorii atrag atenția că astfel de metode sunt folosite frecvent pentru a profita de persoanele vulnerabile, mai ales de cele în vârstă.
Cum vă puteți feri de înșelăciunile prin metoda ghicitului
Polițiștii recomandă oamenilor să fie atenți la persoanele care pretind că pot rezolva probleme prin magie, ritualuri sau energii.
Printre semnele de alarmă se numără:
- solicitarea de bani, bijuterii sau alte bunuri de valoare;
- presiunea de a lua rapid o decizie;
- cererea de discreție totală;
- promisiuni privind rezultate garantate.
IPJ Gorj recomandă să nu fie oferite bani sau bunuri unor persoane necunoscute și să nu fie primite în locuință pentru astfel de „servicii”.
Citește și: Raed Arafat, audiat la DNA în dosarul unui elicopter SMURD cumpărat fără plata TVA

