17.3 C
Craiova
vineri, 8 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentItalia: Un avion a luat foc înainte de decolarea de pe aeroport

Italia: Un avion a luat foc înainte de decolarea de pe aeroport

Pasagerii unui zbor Ryanair au fost forţaţi să coboare pe toboganul de urgență după ce a izbucnit un incendiu atunci când avionul era gata de decolare. Incidentul s-a petrecut pe aeroportul Brindisi din Italia, transmite site-ul express.co.uk.

Aproape 200 de pasageri ai companiei Ryanair au fost nevoiți să coboare pe toboganul de urgență al avionului după ce au început să iasă flăcări dintr-un motor. Pompierii au intervenit rapid, permițând evacuarea în siguranță a tuturor celor 184 de pasageri aflați la bord.

Autoritățile au închis aeroportul

Autoritățile au închis aeroportul după incidentul de joi. O declarație oficială arăta: „Aeroportul din Puglia anunță că, din cauza unei probleme cu o aeronavă la plecare, a fost necesară închiderea aeroportului Salento din Brindisi. Problema, care a apărut atunci când aeronava era deja aliniată în față pentru decolare, a necesitat evacuarea pasagerilor cu tobogane de urgență. Toate operațiunile au fost efectuate în condiții de maximă siguranță pentru pasageri și echipaj.

Pasagerii sunt deja la aeroport, unde sunt asistați de personalul Aeroporti di Puglia. Tehnicienii companiei lucrează la intervențiile care țin de competența lor și care sunt necesare, astfel încât Aeroporti di Puglia să poată proceda la verificările ulterioare privind capacitatea de utilizare a pistei și să procedeze la redeschiderea aeroportului.”

În urma incidentului nu au existat răniţi

Nu au existat răniți grav în urma incidentului. Un purtător de cuvânt al Ryanair a comentat: „Zborul FR8826 de la Brindisi la Torino (3 octombrie) a fost întârziat în această dimineață după ce echipajul de cabină a observat fum la exteriorul aeronavei. Pasagerii au fost debarcați fără incidente și s-au întors la terminal cu autobuzul. Ne cerem sincer scuze pasagerilor afectați pentru această întârziere, iar o aeronavă de rezervă va opera zborul FR8826 de la Brindisi la Torino în cursul acestei dimineți.”

Citește şi: Avarie la o țeavă de petrol, la Năvodari 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS