15.9 C
Craiova
sâmbătă, 12 octombrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljProxenet doljean, prins în Italia

Proxenet doljean, prins în Italia

Un proxenet doljean a fost prins în Italia, în mai puţin de 6 ore de la emiterea mandatului european de arestare, în urma cooperării polițienești internaționale.

În urma schimbului de informații realizat de Biroul Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – I.G.P.R., cu Biroul Sirene Italia, bărbatul a fost depistat, în Roma. În vârstă de 46 de ani, doljeanul era condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de proxenetism şi trafic de persoane.

Operaţiunea a fost organizată de către:

În perioada 2012 – 2019, bărbatul a profitat de starea de vulnerabilitate a unei tinere, la momentul iniţial, de 17 ani. Prin inducerea în eroare cu privire la găsirea unui loc de muncă în Italia, ar fi determinat-o pe aceasta să practice prostituţia. Ulterior, prin exercitarea de violenţe fizice şi psihice, ar fi păstrat-o sub influenţa sa.

În sarcina acestuia s-a reținut și înlesnirea și obținerea de foloase materiale de pe urma practicării prostituției de alte trei femei. Și acestea au practicat prostituția tot pe teritoriul statului italian.

Pentru faptele comise, cel în cauză a fost condamnat la 11 ani şi 6 luni de închisoare.

Biroul SIRENE România a efectuat schimb de informații cu SIRENE Italia beneficiind inclusiv de sprijinul Atașatului de Afaceri Interne român la Roma.

În prezent, sunt îndeplinite procedurile judiciare pentru punerea în executare a mandatului european de arestare.

Citește și: Vâlcea: Restricții pe Valea Oltului. Sunt căderi de pietre

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS