12 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDoi suporteri ai Universităţii Craiova, condamnaţi pentru tentivă de omor

Doi suporteri ai Universităţii Craiova, condamnaţi pentru tentivă de omor

Curtea de Apel Craiova a respins apelurile formulate de doi bărbaţi de 28 şi 37 de ani, condamnaţi la câte 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru tentativă de omor. Potrivit anchetatorilor, inculpaţii fac parte din gruparea de suporteri „Ponsiona”, iar victimele sunt doi membrii au grupării „Sezione Ultra”. În urma unui conflict care a avut loc în decembrie 2021, între membrii celor două grupări, un bărbat a fost înjunghiat, iar altul a fost lovit cu un ciocan în cap. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.

Conflictul în urma căruia au fost rănite victimele a avut loc în noaptea de 18 spre 19 decembrie 2021, pe strada Măcinului din Craiova. În conflict au fost implicaţi mai mulţi mebrii ai grupărilor de suporteri ai Universităţii Craiova „Ponsiona” şi „Sezione Ultra”.

Procurorii au stabilit că disputa dintre unii membrii ai celor două grupări a început în timpul deplasării la un meci al Universităţii Craiova, care s-a jucat la Mediaş, în decembrie 2021. Suporterii au mers împreună la meci, cu un autocar şi maşini personale. În timpul deplasării, unul dintre membrii „Ponsiona” a avut o dispută verbală cu membrii „Sezione Ultra”. Ulterior, în timpul meciului, s-a iscat o nouă dispută verbală între unii membri ai aceloraşi două grupări de suporteri.

„Fiind în incinta stadionului, în timpul meciului, între unii membri ai grupării „Ponsiona” şi o parte din cei ai grupării „Sezione Ultra” a existat o altă dispută verbală, context în care aceştia s-au împins, moment în care au intervenit jandarmii, care i-au evacuat din stadion pe persoanele vătămate, respectiv alţi membri ai grupării Ponsiona”, au precizat anchetatorii.

După incidentul de pe stadion, membrii din Sezione Ultra le-au transmis celor din Ponsiona că nu le mai permit să se întoarcă la Craiova cu autocarul.

Unul lovit cu ciocanul, altul înjunghiat

După ce suporterii au ajuns la Craiova, a urmat un incident violent, în urma căruia două persoane au fost rănite. Astfel, după ce a aflat despre incidentul de la Mediaş, liderul „Ponsiona”, care nu fusese la meci, a mers însoţit de alţi bărbaţi la domiciliul unuia dintre membrii „Sezione”. Acolo, gruparea obişnuia să lase steagurile şi bannerele după meciuri.

Ajunşi pe strada Măcinului, un membru din gruparea „Sezione” a încercat să vorbească cu liderul „Ponsiona”. Au urmat o serie de reproşuri, iar la un moment dat un suporter din „Ponsiona” l-a lovit cu un ciocan de tâmplărie în cap. În conflict a intervenit un alt membru „Sezione”, care a fost înjunghiat în spate cu un briceag. Ambele victime au fost duse la spital de către membrii „Sezione Ultra”, cu maşinile proprii. Bărbatul înjunghiat a avut nevoie de 25-30 de zile de îngrijiri medicale. Bărbatul lovit cu ciocanul a avut nevoie de 35-40 de zile de îngrijiri medicale.

Trei ani şi patru luni de închisoare pentru tentativă de omor

Cei doi inculpţai au fost deferiţi justiţiei în decembrie 2022. Au fost acuzaţi de tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, instanţă care s-a pronunţat pe 27 octombrie 2023. Cei doi inculpaţi au fost condamnaţi la câte trei ani şi patru luni de închisoare pentru tentativă de omor. Pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice au primit câte o amendă penală de 1.800 de lei. Instanţa a mai dispus ca unul dintre inculpaţi să-i achite bărbatului înjunghiat suma de 45.000 de lei, daune morale. Celălalt inculpat a încheiat o înţelegere cu partea civilă.
Hotărârea Tribunalului Dolj au fost atacată cu apel de bărbaţii condamnaţi. Marţi, pe 5 martie, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondate apelurile inculpaţilor. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.

Doi suporteri ai Universităţii Craiova, încarceraţi la Penitenciarul Craiova

Potrivit oamenilor legii, în cursul zilei de marţi, bărbaţii condamnaţi au fost încarceraţi.
„Doi bărbaţi, în vârstă de 28 şi 37 de ani, din municipiul Craiova, au fost depistaţi de către poliţişti ai Secţiilor 1 şi 2 Poliţie Craiova, aceştia fiind condamnaţi la 3 ani şi 4 luni pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor. Cei doi au fost transportați la Penitenciarul Craiova, unde au fost depuși în vederea încarcerării”, au precizat poliţiştii.

Citeşte şi: Un poliţist şi un fost jandarm, condamnaţi definitiv pentru trafic de cocaină

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS