20.1 C
Craiova
sâmbătă, 27 iulie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn șofer beat a călcat accelerația până i-a luat foc mașina

Un șofer beat a călcat accelerația până i-a luat foc mașina

Un șofer din Suceava era atât de beat, încât a ambalat motorul până i-a luat foc mașina. Aceasta a fost, în cele din urmă, distrusă în totalitate de flăcări.

Un bărbat de 58 de ani din comuna suceveană Udești s-a urcat la volan într-o stare de ebrietate atât de avansată, încât a ambalat motorul până i-a luat foc mașina, care a fost apoi complet distrusă de flăcări, scrie Obiectiv de Suceava.

Potrivit sursei citate, un apel la 112 a sesizat sâmbătă seara cu privire la o mașină Ford care arde. Un echipaj ISU Bucovina Suceava alături de pompierii primăriei s-au deplasat la fața locului, unde au stins incendiul.

Proprietarul mașinii a ambalat motorul atât de tare, până a luat foc autoturismul

Polițiștii au aflat de la cel care a sunat la 112 că proprietarul mașinii s-a urcat la volan și a ambalat motorul atât de tare, până a luat foc autoturismul.

La vederea flăcărilor, bărbatul a coborât de la volan clătinându-se pe picioare, într-o stare vizibilă de ebrietate.

Era atât de beat încât nici nu a putut să mai fie testat cu etilotestul

De altfel, bărbatul era atât de beat încât nici nu a putut să mai fie testat cu aparatul etilotest. Acesta a fost direct transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice. În plus, suceveanul avea și permisul de conducere anulat.

Ulterior stingerii incendiului, pompierii militari au stabilit ca sursă de aprindere efectul termic provenit de la toba de eșapament a autoturismului, acesta fiind distrus în totalitate.

Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și distrugere din culpă.

Citeşte şi: FMI, o nouă vizită în România la final de ianuarie 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS