22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn tânăr internat la Psihiatrie, găsit sspânzurat

Un tânăr internat la Psihiatrie, găsit sspânzurat

Un pacient al Spitalului de Psihiatrie Voila din municipiul Câmpina s-a spânzurat, sâmbătă, poliţiştii deschizând un dosar penal pentru ucidere din culpă.

„PPoliţiştii din Câmpina au fost sesizaţi că un tânăr de 28 de ani, din comuna Româneşti, s-ar fi spânzurat. El se afla internat într-o unitate medicală din municipiul CâmpinaCu ocazia examinării vizuale a cadavrului, nu au fost observate urme de violenţă, în afara urmei specifice din jurul gâtului. Trupul neînsufleţit a fost ridicat şi transport la Serviciul de Medicină Legală Prahova, în vederea efectuării necropsiei. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, potrivit IPJ Prahova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS