12.9 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljȘapte craioveni acuzați de cămătărie și șantaj, la judecată

Șapte craioveni acuzați de cămătărie și șantaj, la judecată

Procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a șapte bărbaţi din Craiova, acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, camătă și şantaj. În acest dosar penal, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, sunt 11 persoane vătămate. Potrivit anchetatorilor, inculpaţii acordau împrumuturi cu dobândă lunară cuprinsă între 10% și 20%. Când persoanele împrumutate nu reuşeau să înapoieze banii şi dobânzile, membrii grupării treceau la amenințări, intimidări sau acte de violență.

Procurorii DIICOT anunțau, în februarie 2023, destructurarea unei grupări infracționale care acţiona în Craiova şi Dolj încă din 2011. Anchetatorii nu au explicat însă de ce gruparea a „supravieţuit” 12 ani.

„Începând cu luna decembrie 2011, pe raza municipiului Craiova și a județului Dolj, a acţionat un grup infracţional organizat structurat în scopul săvârşirii infracţiunilor de camătă, șantaj și spălarea banilor. Membrii grupului infracțional organizat au acordat, ca îndeletnicire, fără a fi autorizați, sume de bani cu o dobândă lunară cuprinsă între 10% și 20% din valoarea împrumuturilor, mai multor persoane de pe raza județului Dolj. În situația în care persoanele împrumutate nu puteau să-și onoreze la timp obligațiile asumate, respectiv plata la timp a dobânzilor și a capitalului, membrii grupării au recurs la amenințări, intimidări sau acte de violență fizică. Sumele de bani astfel obținute au fost folosite pentru achiziționarea de bunuri mobile și imobile”, au precizat anchetatorii.

De la camătă la şantaj

Procurorii au mai susținut că, în februarie 2020, unul dintre inculpaţi a ameninţat una dintre persoanele vătămate.

„În ceea ce privește infracțiunea de șantaj, s-a reținut că, la data de 27 februarie 2020, unul dintre inculpați a postat pe o rețea de socializare un material video în care a ameninţat cu acte de violență o persoană vătămată pentru ca aceasta să îi restituie împrumuturile acordate şi dobânzile aferente. De asemenea, la data de 24 mai 2022, același inculpat, însoțit de fiul său (de asemenea, inculpat în cauză) au agresat fizic frații persoanei vătămate pentru a-i determina să restituie sumele de bani împrumutate de persoana vătămată şi dobânzile aferente”, au mai susţinut procurorii.

În urma perchezițiilor domiciliare, făcute în februarie 2023, au fost ridicate sumele de 14.600 euro, 13.000 dolari și 8.950 lei. În plus, au fost ridicate patru autoturisme.

Șapte craioveni acuzați de cămătărie și șantaj, trimiși în judecată

Pe 10 februarie, anul trecut, procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă a cinci persoane. Judecătorii au dispus arestarea preventivă a trei inculpaţi, dintre care unul în lipsă. În cazul altor doi inculpaţi, judecătorii au respins propunerea de arestare preventivă. În schimb, instanţa a dispus plasarea lor sub control judiciar.

La sfârșitul anului trecut, anchetatorii au dispus trimiterea în judecată a șapte inculpați. În dosarul penal sunt 11 persoane vătămate. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, urmând să intre în procedură de cameră preliminară.

Citește și: A furat bani dintr-un mormânt şi i-a jucat la „păcănele”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS